A doua întâlnire din cadrul seriei de evenimente regionale cu titlul „Spitalul Nostru” din 2022 a avut loc la Timișoara pe 6 mai. Alături de Cluj-Napoca (unde a avut loc prima conferință) și Iași (locația ultimei întâlniri, de pe 3 iunie), Timișoara este un pol important de creștere, cu o contribuție importantă la dezvoltarea României inclusiv prin prisma sistemului sanitar. 

Principalele instituții invitate la această sesiune au fost reprezentate la cel mai înalt nivel: consilii județene, primării, spitale, DSP-uri, case de asigurări de sănătate și lideri de opinie din domeniu, precum și reprezentanți ai unor companii private. Tema dezbaterilor a fost Spitalul nostru – responsabilitatea noastră, a întregii comunități, și cum putem construi parteneriate locale funcționale și sustenabile pentru sănătatea comunităților. Printre temele abordate s-au numărat: modurile în care pandemia a amplificat rolul vital al spitalului în societate, cum se construiește relația dintre spital și comunitate, cum poate fi îmbunătățită percepția comunității asupra acestei instituții (dar și cum poate contribui comunitatea la bunul mers al serviciilor sanitare), oportunități de optimizare a traseului pacientului în sistemul de sănătate și a rolului diferiților actori din sistem legat de acest traseu, și parteneriatul public-local pentru sănătate văzut ca o colaborare pentru sănătate.

Dezbaterile din seria „Spitalul nostru” se înscriu în linia evenimentelor BORO Communication, care de 7 ani organizează și forumul „Building Health”, dedicat calității spațiului și arhitecturii medicale. Anul acesta, forumul va avea loc în cadrul Convenției Române a Spitalelor, între 28-30 septembrie, și va avea ca temă „Spitalul viitorului apropiat”, anume cum putem avea spitalul viitorului astăzi.

Dr. Loreta Diana Păun – Consilier Prezidențial pentru Sănătate, Departamentul Sănătate Publică, Administrația Prezidențială

Din cei doi ani de pandemie este obligatoriu ca noi toți, instituții, autorități și comunități, să învățăm niște lecții. Niciun sistem medical nu a fost cu adevărat pregătit pentru a face față unei crize de o astfel de amploare și totuși corpul medical românesc a avut o mobilizare impresionantă, cu sprijinul autorităților. Iar una dintre cele mai importante lecții a fost cea a solidarității – nu doar cea națională, ci și la nivel european: am fost ajutați și am ajutat și noi la rândul nostru, la nevoie. 

Acum, PNRR este o oportunitate enormă ce trebuie valorificată la maxim și include mai multe componente printre care cea de reformă și management al resurselor umane, un pilon privind digitalizarea, componenta de investiții dedicate spitalelor (atât construcția de noi spitale cât și reabilitarea, consolidarea și modernizarea unor clădiri existente), componenta pentru dotarea și modernizarea cabinetelor medicilor de familie, ambulatoriilor, caravanelor medicale și a cabinetelor de planning familial. 

Prof. Univ. Dr. Sorin Ursoniu – Șeful Disciplinei de Sănătate Publică și Management Sanitar, Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș”, Timișoara

De multe ori ne gândim doar la rolul curativ al spitalului în comunitate, însă în strategia națională de sănătate se vorbește de o abordare comprehensivă a sănătății, cu un accent substanțial pe promovarea sănătății și a educației pentru sănătate. Ideea de spital ca promotor al sănătății nu este nouă, ea a apărut după Conferința de la Ottawa din 1986 (prima conferință ce a pus bazele educației și promovării pentru sănătate, pe baza căreia a apărut apoi documentul OMS intitulat „Cartea de la Ottawa”). Conceptul s-a dezvoltat destul de lent în timp; a urmat mai apoi Declarația de la Budapesta privind spitalele care promovează sănătatea (The Budapest Declaration on Health Promoting Hospitals, 1991), după care s-a realizat un program pilot cu un spital din Viena. În urma acestui proiect s-a ajuns la concluzia că e mare nevoie de acest nou rol al spitalelor ca promotoare de sănătate deopotrivă pentru pacienți, comunități și personalul medical (confruntat adesea cu burnout, deci o stare de sănătate deloc optimă).

Există o rețea internațională a unor astfel de spitale, însă din păcate în acest moment niciun spital din România nu face parte din ea. Este nevoie de minim trei spitale dintr-o regiune sau o țară care să își dorească să devină „health promoting hospitals” pentru a se constitui o rețea care ar putea să reprezinte România în cadrul acestei structuri internaționale. Este nevoie de îndeplinirea anumitor criterii pentru dobândirea acestui statut.

Conf. Dr. Șerban Negru – Medic primar oncolog și președinte al Centrului OncoHelp Timișoara

Implementarea Programului național anti-cancer la nivel local: există o fluctuație naturală în timp a anumitor patologii în rândul populației, unele patologii cresc, altele scad. Din păcate patologiile oncologice sunt într-o creștere continuă și accelerată, iar statisticile arată că la nivel mondial mortalitatea oncologică ocupă locul doi după cea cardiovasculară. Se preconizează că în următorii 20-30 ani cancerul va fi principala cauză de mortalitate la nivel mondial. 

România are un plan împotriva cancerului, însă implementarea lui trebuie să ia în considerare infrastructura existentă. În străinătate există rețele oncologice bine structurate, care se bazează pe centre regionale, cu spitale oncologice care gestionează anumite regiuni, și care beneficiază de rețele de colaborare cu alte specialități medicale printre care – foarte important – medicina de familie (care poate ajuta centrele oncologice printre altele prin implementarea de programe de screening). 

Trebuie întărite colaborările și cu Universitățile de medicină, care pot și trebuie să formeze specialiștii necesari în rețeaua oncologică. Este necesară gândirea unui plan de dezvoltare a fiecărei specialități medicale încă din facultate. În România medicii se formează în rezidențiat mai degrabă după preferințele personale ale fiecărui medic, fără să existe un plan coerent la nivel național care să indice de câți medici e nevoie în fiecare specialitate. În acest sens ar fi necesară o înțelegere între universități de medicină din țară, care să știe pentru viitor ce număr de medici e nevoie să formeze în fiecare specialitate. Spre exemplu, radioterapia are în acest moment mai puțin de 100 de medici funcționali la nivel național – un număr complet insuficient, fiind nevoie de aproximativ 300 de medici. Iar numărul prea mic de medici specialiști are un impact negativ direct asupra calității actului medical, iar medicii sunt frecvent suprasolicitați.  

Apoi, există mari probleme de infrastructură oncologică: e nevoie de institute regionale care să aibă o relație funcțională între ele, precum și de programe de screening oncologic în teritoriu. Schimbările rapide de miniștri din ultimii 30 de ani nu au permis crearea și implementarea de strategii pe termen lung, ori implementarea unui sistem de screening eficient necesită câteva decenii, cu campanii de comunicare și acțiuni constante. Medicina primară poate ajuta foarte mult în acest sens, așadar ar trebui stimulată și finanțată.

Universitățile de Medicină (și nu numai) sunt centre vitale ale comunităților, ele atrăgând „creiere” și contribuind la dezvoltarea orașelor respective. Un alt element important pentru dezvoltarea Sănătății e gradul de încredere al comunității în spitalele sale. Dacă există un confort mental al oamenilor legat de instituțiile medicale pe care le au la dispoziție și dacă medicii se simt apreciați, relația spitalului cu comunitatea este mult mai bună și mai funcțională.

Prof. Univ. Dr. Dorel Săndesc – Prorectorul Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș”, Timișoara

Este absolut necesar ca în orice discuții actuale despre îmbunătățirea sistemului medical să fie luate în calcul lecțiile și experiențele acumulate în urma pandemiei, care a evidențiat multe dintre problemele societății și ale sistemului sanitar (acesta din urmă fiind un fel de Arcă a lui Noe de care s-a agățat toată lumea în perioada de criză). Se spune că „nu ploua deloc atunci când Noe a început să își construiască arca”; pe de altă parte, dezastrele fac parte din evoluția umanității și sunt, deci, într-o anumită măsură previzibile. De aceea, „pregătirea Arcei lui Noe” (optimizarea sistemului de sănătate) trebuie să se facă din timp. 

România se află încă pe ultimul loc în Europa din perspectiva procentului din PIB alocat sănătății. E nevoie de o creștere constantă, chiar și mică, a acestui procent. Există multă literatură de specialitate nouă legată de managementul sistemului sanitar pe baza lecțiilor aduse de pandemie, iar un cuvânt-cheie aici este flexibilitatea – necesitatea ca sistemul sanitar să aibă o cât mai mare flexibilitate în fața provocărilor în mod constant dinamice. Asta presupune adaptarea sistemului la necesitatea de servicii de la un anumit moment și capacitatea de extindere în funcție de solicitări. Iar flexibilitatea se reflectă în toate domeniile: de la arhitectură (modul în care sunt concepute spitalele – mai sunt oare justificate spitalele monolit sau e nevoie de structuri mai degrabă modulare, spre exemplu?) la capacitatea de a transforma și adapta rapid secțiile medicale dacă situația o cere (se vorbește mult astăzi despre necesitatea organizării unor secții standard, nu pe tipuri de patologii, iar saloanele de ATI să fie la fel indiferent de secție). 

Flexibilitate înseamnă continuitate și răspuns rapid, ori sistemul instituțional de sănătate este birocratic și lent, cu o fragmentare masivă a proceselor și a reformelor din cauza schimbării rapide a miniștrilor de sănătate, motiv pentru care adesea proiectele trebuie reluate de la capăt odată cu fiecare nouă administrație.

La începutul pandemiei, sub presiunea urgenței au fost accelerate multe procese din sistem, astfel că între aprilie și decembrie 2020 practic au fost dublate dotările de ATI din România. Cu alte cuvinte s-a văzut că se pot face multe lucruri, iar această experiență ar putea ajuta la debirocratizarea și flexibilizarea sistemului în continuare.

Ana Dodea – Policy & Market Access Director, MSD

Traseul pacientului poate fi îmbunătățit chiar și fără costuri substanțiale, prin analiza și replicarea modelelor de bune practici existente: ce instituții reușesc să eficientizeze traseul pacientului și cum anume? De asemenea, acțiunile privitoare la educația pentru sănătate și conștientizarea importanței screening-ului pot contribui major la îmbunătățirea întregului sistem sanitar, creând și un parteneriat mai eficient între sistemul sanitar și populație.

Roxana Barbu – Government and Public Affairs Manager în cadrul Philips Health Systems

Parteneriatul dintre instituțiile publice și cele private este o necesitate și totodată o oportunitate astăzi, el fiind de durată numai dacă există comunicare, colaborare, deschidere și o abordare cât mai corectă față de obiectivele care se doresc a fi atinse.  

Se vorbește tot mai mult și despre sustenabilitate în sistemul sanitar. Sistemul românesc poate gestiona crize, dar pe partea de sustenabilitate are de suferit. Prin digitalizare și prin parteneriate public-privat se pot dobândi informații și experiențe utile legat de ceea ce se întâmplă în acest domeniu la nivel regional, european și global. 

Florina Ionescu – Managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad

Cum putem reconstrui relația comunităților cu spitalele? Încrederea opiniei publice a fost într-o anumită măsură afectată de suferința provocată de pandemie. O cale pentru restabilirea acestei încrederi este focusul asupra nevoilor de îngrijire ale comunității pe care o deservește spitalul, îmbunătățirea infrastructurii (spre exemplu arădenii trebuie adesea să meargă la centre destul de îndepărtate pentru radioterapie) și îmbunătățirea condițiilor din spitale (siguranța saloanelor din perspectiva riscului la incendii fiind un element esențial aici).

Alina Stancovici – Managerul Spitalului Judeţean de Urgență Reșița

Spitalul Județean de Urgență din Reșița a fost, împreună cu Spitalul Militar de Urgență din Timișoara, unul dintre finaliștii competiției Romanian Healthcare Awards (ajunsă anul acesta la a treia ediție), cea mai amplă competiție de acest gen din România, cu juriu internațional (peste 40 de membri din 15 țări), prin care anual sunt apreciate reușitele individuale și de echipă din sistemul de sănătate românesc.

În pandemie, parteneriatul dintre spital și comunitate a fost nu doar benefic ci de-a dreptul vital, la fel ca și colaborările dintre spitale – cel din Reșița, spre exemplu, a fost ajutat cu medici ATI de la spitalele din Timișoara. Resursele umane, logistica și infrastructura sunt principalele domenii cu carențe din sistem. Flexibilitatea este esențială și după pandemie, inclusiv în ceea ce privește încadrarea medicilor – uneori se pot pierde medici buni pentru că sistemul de scoatere la concurs a posturilor este unul anevoios și de lungă durată. 

Parteneriatul cu comunitatea este adesea foarte eficient, dar e necesară și implicarea autorităților. Aici apar probleme din cauza faptului că spitalele subordonate autorităților locale se confruntă cu un deficit semnificativ de resurse. Pe de altă parte, spitalele au în multe situații aceleași tarife de mulți ani, deși prețurile au înregistrat numeroase creșteri. 

Emil Stoica-Mariș – Managerul Spitalului Judeţean de Urgență Deva

Acum spitalele se confruntă cu un flux mult mai mare de pacienți (acele persoane care au evitat spitalele în perioada Covid), în timp ce personalul medical este foarte uzat și obosit. Dacă resursa umană medicală nu este ajutată, orice investiții și proiecte în sănătate pot să nu dea roadele scontate. O posibilă soluție pentru degrevarea spitalelor ar fi ca de la nivel central să se decidă direcționarea anumitor patologii mai mult spre medicii de familie.

Dr. Mihai Sorin Iacob – Președintele Societății de Medicină de Familie din Timiș, Vicepreședinte al Colegiului Medicilor Timiș, Președinte EUVEKUS

Interfața sistemului medical românesc este medicina primară, care este însă cronic subfinanțată. Dincolo de faptul că avem cea mai mică alocare din PIB pentru sănătate, din păcate avem și un procent extrem de mic din Fondul național unic de asigurări de sănătate alocat medicinei de familie (România are 5,7%, în vreme ce majoritatea țărilor europene au alocat 15-20%, Israelul 28%, etc.). 

În timpul pandemiei, în regiunea de Vest s-au realizat numeroase colaborări și proiecte comune în cadrul sistemului de sănătate. Spre exemplu s-a realizat un sistem informatic implementat foarte repede, numit Pandemic Controller, prin care medicii de familie au avut acces la informațiile de la evaluările din spitale (mulți pacienți nefiind internați ci venind la spital doar pentru evaluări, și trecând apoi sub supravegherea medicilor de familie).

Dr. Iacob este și președintele EUVEKUS, o organizație europeană cu sediul la Viena care dezvoltă proiecte pentru medicii de familie. Un exemplu este promovarea ultrasonografiei, acest examen reprezentând o revoluție în medicina primară (pentru că anamneza și examenul clinic sunt esențiale, însă medicii au mult mai multe informații disponibile dacă au și date de laborator – cu ajutorul unor instrumente de microanaliză –  imagistică medicală). 

E necesară și o schimbare de paradigmă și de strategie – de exemplu spitalele monolit nu mai sunt un trend actual. Alte țări europene deja pregătesc dezvoltarea unui sistem terțiar flexibil care să meargă pe module, deci spitale construite pe orizontală, astfel că dacă se blochează un corp de clădire, celelalte să poată rămâne funcționale, cu circuite multiple (e nevoie așadar și de arhitecți specializați în acest domeniu). Spitalul viitorului va fi unul cu mai multe module funcționale, în care secțiile sunt adaptabile în funcție de necesități. În țările unde se implementează deja acest model există însă o prelungire a spitalului în comunitate și o implicare mai eficientă a medicilor de familie în sistem. 

În România există acum peste 10.000 de medici de familie, deci resursa umană există – ea trebuie însă sprijinită și finanțată corespunzător.

Col. Nelu-Sorin Homeag – Comandantul Spitalului Clinic Militar de Urgență „Dr. Victor Popescu” Timișoara

În urma analizelor post-pandemie, la Spitalul Militar de Urgență din Timișoara au fost trase câteva concluzii transformate în lecții, sintetizate astfel:

• Echipa: are un rol indiscutabil vital în serviciile de sănătate. 
• Soluții: e necesară o mentalitate deschisă față de găsirea constantă de soluții și evitarea mentalității „nu se poate”. Soluțiile pot fi de multiple feluri, nu toate la fel de bune, dar ele există și trebuie găsite. 
• Cooperare: între secții, între instituții, cu comunitatea. Această colaborare a făcut ca, în plină pandemie, „din pământ, din iarbă verde” să se poată ridica un spital modular pe stadionul CFR din Timișoara. Toți actorii locali importanți au reușit să se întâlnească și să colaboreze eficient în scopul binelui pacientului. 
• Dezvoltare: trebuie să fie constantă și pe mai multe niveluri (dezvoltare medicală, administrativă, dar neapărat și personală).
• Comunicare: atât cea internă (în cadrul instituțiilor – informația trebuie să circule rapid, pentru a putea fi găsite soluțiile optime), cât și cea externă (ca manager de spital, în timpul pandemiei la acest spital a fost creat un grup de WhatsApp în care a fost introdus fiecare pacient la internare, iar aici pacienții puteau scrie ce doleanțe au, pentru a nu se simți singuri; de asemenea, în fiecare salon a existat un telefon unde aparținătorii puteau suna pentru a vorbi cu pacienți).
• Flexibilitate: e una dintre cele mai importante lecții ale pandemiei, și ea trebuie păstrată și dezvoltată în continuare.
• Partea financiară: până la noi investiții e necesar să folosim ce resurse există acum. La Timișoara se dorește construirea unui nou spital modular, dar până atunci cel construit în pandemie ca o secție externă a spitalului continuă să funcționeze ca o unitate medicală complet dotată și funcțională. 
• Norma de încadrare a personalului medical: dacă încadrările financiare ale fiecărui spital nu permit salarizarea unui procent de peste 90% din personalul necesar în organigramă, va exista permanent un burnout perpetuu și în consecință un deficit în calitatea serviciilor medicale oferite.

Dr. Horia Hărăguș – Director Medical Interimar, Spitalul Județean de Urgență din Timișoara

Pandemia a deschis un dialog mult mai eficient între toți actorii implicați în Sănătate (autorități, spitale, firme private, pacienți, comunitate), iar asta a fost cheia răspunsului rapid la criza sanitară. Pe această direcție trebuie continuată dezvoltarea spitalelor, cu un accent pe relația cu comunitatea.

Pascal Garel – CEO, The European Hospital and Healthcare Federation (HOPE)

Cum funcționează parteneriatul local și regional pentru sănătate la nivel european, și cum este perceput spitalul în Europa acum, după pandemie? HOPE are membri în 30 de țări europene și include 36 de organizații membre, unele dintre ele sunt federații naționale de spitale iar altele sunt organizații naționale ale autorităților locale și regionale, plus câteva ministere. Legătura dintre diferitele componente ale sistemului de sănătate (sistemul medical primar, secundar și terțiar, serviciile sociale) variază de la o țară la alta. În unele țări membre în organizație, precum Finlanda, municipalitățile sunt responsabile pentru întreaga asistență socială, având spitale și servicii de asistență socială în subordine – în aceste cazuri e mai ușoară coordonarea tuturor serviciilor. Există și țări în care spitalele (sau mare parte dintre ele) sunt independente de municipalități și de regiuni, precum în Franța sau în Belgia, iar aici medicii sunt lucrători independenți în sistem, ceea ce înseamnă că coordonarea sistemică este mai dificilă. 

La baza unui sistem sanitar eficient se află printre altele ideea că trebuie luată în calcul întreaga populație, nu doar bolnavii (așadar un accent pe health literacy – educația pentru sănătate). În Franța, Federația spitalelor publice a lansat 5 programe pilot pentru a susține integrarea diferitelor componente din sistemul sanitar, spre exemplu a făcut apel la medicii de familie și la asistenții sociali pentru a le propune o colaborare în vederea evitării fluxului de pacienți în spitale (adică evitarea asistenței spitalicești care nu este absolut necesară). În Belgia se întâmplă o colaborare similară la nivelul diferitelor regiuni; deși acolo sunt trei limbi oficiale, misiunea de colaborare în cadrul sistemului este aceeași. 

Covid-ul a lovit în mod diferit în țări diferite, în primul val având mai mult de suferit Franța, Belgia, Marea Britanie, Spania și Italia. Acolo au existat multe decese la căminele pentru bătrâni la început, aceste centre rezidențiale neavând dotări (oxigen), legăturile cu medicii de familie erau deficitare, etc. Pandemia a fost însă și o oportunitate de a găsi soluții pentru aceste centre rezidențiale, printre altele, și a reliefat nevoia de profesioniști medicali în aceste centre pentru a putea gestiona din timp astfel de situații de criză. 

O altă problemă la nivel european e resursa umană, păstrarea profesioniștilor în sistem respectiv formarea de noi resurse umane specializate. Acum mulți profesioniști nu mai vor să lucreze în spitale, pentru că le consideră medii cu foarte mare risc. În același timp mulți profesioniști din sănătate au o enormă dorință și disponibilitate pentru a coopera. 

Reformele sanitare din Europa pot furniza numeroase exemple de bune practici pentru gestionarea unor probleme în mare parte comune, care pot fi surse de inspirație utile. Pe de altă parte soluțiile locale trebuie găsite local, în contextul și împreună cu comunitatea de acolo. HOPE poate pune la dispoziția celor interesați diferite informații și exemple de bune practici, care trebuie însă adaptate la situațiile din diferitele regiuni sau țări. În 1994 s-a început o colaborare cu România, dar ea nu s-a continuat și este nevoie de România în cadrul acestei organizații.

Jelle van der Weijde – Coordonator al Agenției de Dezvoltare Regională Utrecht din Olanda, responsabil cu dezvoltarea parteneriatelor public-private pentru sănătate

Olanda are unul dintre cele mai performante sisteme de sănătate din Europa, iar Utrecht este un hub important în ceea ce privește inovația medicală la nivel european. Problemele, dar și dorințele legate de sistemul medical sunt similare în multe țări din Europa. Fondurile alocate Sănătății trebuie privite, peste tot, nu ca un cost ci ca o investiție în sistem și în crearea de plusvaloare economică. 

Agenția colaborează cu aproximativ 10 spitale din zona Utrecht, sunt 16 municipalități implicate precum și organizații ale medicilor de familie, colegii și universități de medicină și de științe aplicate. Toate colaborează pentru promovarea valorii economice a sistemului de sănătate, pentru inovație și pentru integrarea serviciilor medicale și sociale. 

Este esențial să integrăm cât mai eficient sistemul medical nu doar în comunitatea spitalelor ci și în cea generală, împreună cu toate instituțiile care furnizează servicii medicale. În al doilea rând trebuie să ne concentrăm pe prevenție și profilaxie, pentru ca oamenii să nu ajungă să aglomereze spitalele dacă nu sunt situații absolut necesare. În al treilea rând trebuie promovată digitalizarea, inclusiv ca o modalitate de compensare a problemei resurselor umane insuficiente din sistem – problemă cu care se confruntă și Olanda. Chiar dacă acolo fondurile alocate din PIB pentru sănătate sunt substanțiale, se constată aceeași nevoie de digitalizare, aplicații, e-sănătate. Nu în ultimul rând este necesară o colaborare tot mai bună între profesioniștii din sănătate și cei din comunitate. 

Un alt fenomen important acum este burnout-ul în rândul cadrelor medicale, nu doar cel fizic ci și lipsa unor perspective pentru viitor, oamenii nu se mai consideră valorizați. Dacă acum nu construim sisteme de sănătate mai echilibrate, cu un focus puternic pe digitalizare profesionistă și pe prevenție, nu vom avea în viitor un sistem medical sustenabil, accesibil și optim. Toate țările pot învăța unele de la celelalte, iar organizația este disponibilă pentru a furniza date și experiență României.

Întâlnirea regională „Spitalul Nostru” Timișoara a fost organizată pe 6 mai de BORO Communication și Spațiul Medical. Partener Instituțional: Ambasada Regatului Țărilor de Jos în România. Partener Principal: Philips. Parteneri: MSD, Kapamed. Susținători: Bristol Myers Squibb, KONE, HospitalNet, Karl Storz.