„Spitalul Nostru” sau spațiul vital al comunității, o întâlnire cu lideri ai administrației publice și cu stakeholderi din sănătate

Pe 28 aprilie, Spațiul Medical și BORO Communication, în parteneriat cu Philips, MSD România, KADRA, Kapamed International, au organizat întâlnirea online intitulată „Spitalul Nostru”, dedicată rolului vital al spitalului în comunitate, la care au participat invitați din mai multe domenii importante pentru activitatea spitalelor: manageri de instituții din București și din țară, reprezentanți ai autorităților centrale și locale, reprezentanți ai unor inițiative private, furnizori de soluții și tehnologii pentru sănătate (lista completă de invitaților aici). Întâlnirea a lansat totodată și tema celei de-a șasea ediții a Convenției Române a Spitalelor ROHO, care va avea loc în luna septembrie, la Hotel Caro din București.

Spitalul e un spațiu prin care toți ajungem într-un moment sau altul al vieții noastre. Pandemia a făcut și mai vizibil rolul acestuia în cadrul comunităților și al societății.
Printre temele detaliate în cadrul discuțiilor s-au numărat:

  • Infrastructura spitalicească – între modernizare și reconstruire. Necesitatea unei viziuni strategice.
  • Sănătatea la nivel local: implicarea autorităților, soluții și rolul comunităților.
  • Managementul de spital: necesitatea profesionalizării acestei funcții.
  • Nevoile pacienților în spitale: îmbunătățirea traseului acestora și digitalizarea dosarelor.
  • Situația normativelor în vigoare (după care se avizează modernizările sau construcția de spitale noi).
  • Modalități de îmbunătățire a gestionării fondurilor și resurselor spitalicești, inclusiv a personalului (medici, personal medical auxiliar și personal administrativ).

Așa cum a arătat un prim exemplu prezentat (anume al celor două spitale de la Oradea, modernizate cu fonduri europene, dar și cu ajutorul unui manager competent), fondurile pentru investiții în modernizarea sau chiar reconstrucția spitalelor se pot găsi. Este absolut indispensabil să existe însă nu doar bani, ci și o strategie de dezvoltare bine gândită, pe baza căreia să se realizeze investițiile și modernizările. Importante sunt, de asemenea, un management competent și o bună colaborare cu autoritățile locale.

România are cea mai slabă poziție din UE în privința infrastructurii spitalicești, dar și din perspectiva managementului traseului pacienților în aceste instituții. Investiția în infrastructură nu este doar o cheltuială necesară și inevitabilă (având în vedere că multe unități spitalicești și-au depășit termenul de funcționare optimă, adică în jurul a 40-50 de ani), ci are și un mare impact economic: un spital nou va atrage forță de muncă specializată, adaptată noilor tehnologii medicale, ceea ce va contribui și la o calitate mai bună a serviciilor oferite.

Un alt element important, subliniat în cadrul întâlnirii, este necesitatea reconfigurării modului în care sunt gândite serviciile medicale în context regional. La nivel local există și pot fi valorificate numeroase resurse (oameni calificați, inițiative, soluții, nu în ultimul rând și fonduri), iar comunitățile locale împreună cu autoritățile locale au capacitatea de a debloca și stimula procesul de modernizare a spitalelor atunci când el este îngreunat de birocrația „de la centru” (spre exemplu de întârzierea avizelor de la Ministerul Sănătății).

Astăzi, spitalele trebuie să facă față optim la nevoile și provocările existente, însă (după cum arată și actuala pandemie) ele trebuie să fie suficient de bine gândite și de flexibile încât să poată face față și la potențiale provocări noi. Ceea ce înseamnă și flexibilitate din perspectiva spațiilor disponibile, cu dotările tehnice și personalul calificat corespunzătoare.

Dilema dintre „modernizarea spitalelor existente, cât se poate” și „construirea de spitale noi” nu e ușor de tranșat. Participanții la întâlnire au argumentat că este preferabilă construirea de unități spitalicești noi atunci când se poate, însă ea trebuie făcută obligatoriu în urma unor analize a situației actuale și a nevoilor pe mai multe niveluri. 

Când se vorbește despre construirea de noi spitale, aparent primul obstacol este lipsa fondurilor. Ele însă pot fi găsite (și gestionate totodată mai bine) – iar în acest sens a fost salutat parteneriatul semnat între Ministerul Fondurilor Europene și cel al sănătății pentru îmbunătățirea infrastructurii și dotării spitalelor prin proiecte cu finanțare europeană. De asemenea, se pot identifica și replica exemple de bune practici din alte țări. Prioritară și indispensabilă este, înainte de toate, existența unui plan de dezvoltare strategică a noilor unități spitalicești. Nu lipsa fondurilor e principala problemă a sănătății din România, așa cum au fost de acord mai mulți vorbitori, ci utilizarea ineficientă și risipirea multor dintre aceste fonduri – o problemă majoră și veche a finanțării spitalicești și adesea o consecință a managementului deficitar. S-a oferit ca exemplu pozitiv NHS-ului din Marea Britanie, care a stabilit drept o țintă prioritară oprirea risipei de bani din sistemul de sănătate.

S-a vorbit și despre lipsa unei „culturi a investițiilor” și a gândirii strategice a acestora în România. Există însă și semnale pozitive. Dacă până acum niște ani investițiile erau un fel de cerc închis la care puține companii sau specialiști aveau acces, astăzi există exemple de bune practici pentru dezvoltări spitalicești, cum ar fi faptul că recent a fost câștigat de către o echipă de arhitecți români, împreună cu parteneri străini, concursul internațional organizat pentru construirea Centrului integrat de transplant de la Cluj. Competiția a adunat participanți din 30 de țări, inclusiv Statele Unite, ceea ce a adus și un binevenit input de bune practici internaționale. Consiliul Județean Cluj va demara un al doilea astfel de concurs de soluții pentru un spital de copii, pornind de la o analiză regională a situației spitalelor pediatrice. Concursurile de soluții sunt în sine o soluție eficientă pentru găsirea de specialiști și idei.

Vorbind despre cum se pot îmbunătăți spitalele din România din toate punctele de vedere (tehnic, procedural, managerial, ca viziune), a fost subliniată ideea că spitalul „ar trebui să fie al nostru, adică să ne intereseze pe toți, și să vedem cum putem contribui la eficientizarea lui”, nu așteptând mereu resurse și soluții doar de la administrația centrală. De la centru nu se pot vedea, înțelege sau rezolva toate problemele comunităților locale, care adesea au un know-how mai profund asupra nevoilor și a resurselor existente.

Într-adevăr, spitalele trebuie înnoite sau construite de la zero după termenul de 40-50 de ani, care este limita de funcționare optimă a unei astfel de instituții, însă acest lucru trebuie făcut cu adaptare la evoluția medicinei și a nevoilor prezentului. Spitalul trebuie să fie „nou” în fiecare clipă; nimic dintr-un spital nu mai are voie astăzi să fie ieșit din zona de performanță optimă.

S-au mai construit spitale în România ultimilor ani, dar nu toate sunt și exemple de bună practică. Un exemplu lăudat unanim este Primul Spital Național de Copii pentru Cancer, Boli Grave și Traumă, construit de Asociația „Dăruiește Viață” împreună cu partenerii săi. Acest proiect extraordinar a presupus (așa cum au punctat reprezentanții asociației) angrenarea mai multor factori, persoane și resurse. Cum se poate replica acest mod de a lucra înspre comunitățile spitalicești locale, dincolo de inițiativele diferitor ONG-uri și entități private? Un prim răspuns are legătură cu una dintre ideile recurente la această întâlnire: necesitatea urgentă a actualizării normativelor. Degeaba „se pun banii pe masă” (fie din fonduri europene, de la Minister sau prin PNRR) dacă normele pe baza cărora se construiesc astăzi spitale în România sunt aceleași ca acum 50 de ani, din toate punctele de vedere (de la reglementări privind construirea până la dotările tehnice, protecția împotriva incendiilor și multe altele). Din păcate, specialiștii care au capacitatea de a face această actualizare sunt foarte puțini în România. În ceea ce privește strict construcția de spitale, însă, există totuși câțiva arhitecți care s-au specializat pe acest tip de proiecte.

O idee reiterată a fost, așadar, situația normativelor. Spre exemplu, nu există norme clare, actualizate pentru gazele medicale, motiv pentru care instalațiile actuale sunt cel mai adesea improprii, iar realizarea instalațiilor noi în spitalele nou construite este problematică. De asemenea, nu există nici reglementări clare, dedicate spitalelor, pentru prevenirea incendiilor și nici o coordonare între diferitele normative (de exemplu cele pentru incendii, pentru accesul persoanelor cu dizabilități și pentru necesarul de spațiu verde per pat/pacient). PNRR oferă fonduri pentru refacerea instalațiilor de gaze și de securitate la incendii, dar nu se dau fonduri și pentru proiectele pe baza cărora aceste instalații să se realizeze corect. Un alt exemplu: vechile normativele de protecție împotriva incendiilor aveau la bază ideea de salvare a bunurilor. În schimb, astăzi, protecția împotriva incendiilor are în centru salvarea vieților omenești, de bunuri, ocupându-se companiile de asigurări. „Vrem să facem spitale, dar haideți să le facem în ordinea în care ele trebuie făcute” a fost una dintre concluzii.

Cum a reușit spitalul de copii construit de Asociația „Dăruiește Viața” să respecte atât normele românești, cât și cele de bune practici europene? Prin negocieri cu DSP-urile pentru fiecare proiect în parte din cadrul spitalului, pe baza standardelor internaționale. Reprezentanții „Dăruiește Viață” au subliniat că investițiile în infrastructura spitalicească trebuie făcute cu gândul în primul rând la pacienți și în ritm cu evoluția medicinei. Spre exemplu, dacă tendința actuală în medicină este efectuarea mai multor proceduri în ambulatoriu, atunci ideal e să facem spitale cu ambulatorii mai mari pe anumite secții. De asemenea, după actualizarea standardelor medicale ca bază a construirii de noi spitale, este necesară implementarea și controlul procedurilor și al protocoalelor din spitale. Un exemplu concret de protocol actualmente deficitar (dacă nu chiar inexistent): traseul pacientului în spital, problematic în majoritatea spitalelor de stat încă de la intrarea pacientului în unitate. Nu există zone sau protocoale de recepție, adesea lipsește personalul disponibil (și calm) pentru a îndruma pacienții, aceștia nu primesc informații centralizate despre toate actele pe care trebuie să le aducă sau parcursul pe care trebuie să îl urmeze în secțiile spitalului.

Dincolo de reconstruirea sau modernizarea clădirilor, au fost abordate și alte subiecte ce influențează direct eficiența și calitatea serviciilor medicale din spitale:

  • Digitalizarea – poate contribui nu doar la optimizarea actului medical oferit pacienților în spitale, ci și la diminuarea birocrației sistemului de Sănătate și eficientizarea managementului spitalelor. Digitalizarea dosarului pacientului devine din ce în ce mai importantă pentru calitatea serviciilor medicale oferite acestuia, și de fapt unica soluție pentru o monitorizare optimă a pacienților pe tot parcursul utilizării serviciilor spitalicești. Prin digitalizare se eficientizează relația medici-pacienți, precum și gestionarea volumului imens de date cu care se confruntă spitalele, se poate realiza o mai bună colaborare interdisciplinară între medici și, de asemenea, o mai bună colaborare între spitale din perspectiva experienței și a indicatorilor de performanță.
  • Situația salariilor personalului auxiliar și administrativ din spitalele publice, care trebuie actualizate. De asemenea, trebuie mărită capacitatea personalului administrativ de a degreva personalul medical de sarcini administrative, logistice și de aprovizionare – situație existentă în multe spitale, care generează probleme privind eficiența serviciilor medicale oferite pacienților. A fost abordat și conceptul de „plată în funcție de performanță”, ce are la bază o punere în balanță a resurselor folosite în serviciile medicale cu rezultatele obținute. Deciziile de finanțare ar trebui să includă date și despre performanțele sistemului spitalicesc.
  • Necesitatea unei noi legi a Sănătății, pentru care e nevoie în primul rând de niște analize riguroase ale întregului sistem, dar și de un context politic favorabil, în sensul că schimbările frecvente ale miniștrilor de resort nu ajută la implementarea unor reforme durabile.

Spitalele performante sunt conduse de manageri eficienți, așadar, este necesară profesionalizarea celor ce ocupă astfel de funcții, căci nu orice absolvent de medicină, drept sau științe economice este capabil să facă acest tip de management. Un spital trebuie să funcționeze și ca o unitate de business, în sensul că trebuie să existe o viziune de management dar și resursele necesare (legale și financiare) pentru a o implementa. În lipsa acestor elemente apar frecvent decizii incorecte, discreționare și ineficiente.

Astfel, a fost argumentată ideea că gestionarea și finanțarea spitalelor și a subsistemelor spitalicești trebuie gândită și din perspectiva sustenabilității lor inclusiv ca unități de business. În ultimii 30 de ani nu au existat niciun fel de inițiative pentru formarea managerilor de spitale. Aceasta face obiectul unei legi depuse în Parlament, care se speră că va intra în vigoare în toamna anului curent.

Actualmente, managerii de spitale „sunt lăsați să se descurce”. Există Fondul unic al asigurărilor de sănătate, însă celelalte surse de finanțare existente sunt fluctuante și nesigure. E nevoie de instrumente care să asigure predictibilitate (inclusiv financiară) pentru spitale. Totodată, la nivel decizional și procedural, e nevoie și de o migrare de la hiper-reglementare (prin hotărâri și norme, adesea foarte interpretabile și frecvent venite cu întârziere de la autoritățile centrale) la asumarea mai multor decizii la nivel local. „Este imposibil să reglementezi perfect de la centru totul pentru o țară întreagă”, s-a spus. În acest context a fost exprimată de managerii prezenți la întâlnire și necesitatea unei mai bune colaborări și între spitalele din România, care nu beneficiază momentan de vreo structură de colaborare sau de o asociație a managerilor activă și vizibilă.

Modul de gestionare al logisticii spitalicești trebuie de asemenea îmbunătățit dacă dorim spitale mai eficiente și moderne. Această concluzie a fost argumentată prin ideea că personalul medical trebuie să se ocupe de actul medical în sine, însă adesea este încărcat și cu sarcini logistice (de exemplu de aprovizionare). Personalul administrativ al spitalelor trebuie capacitat să degreveze personalul medical de aceste sarcini.

Pandemia a acționat ca o lupă asupra tuturor problemelor spitalelor, dintre care una foarte sensibilă este cea a oncologiei. Legat de situația pacienților oncologici (cărora compania MSD le-a dedicat platforma Oncoplan.ro), traseul lor în sistemul medical a devenit și mai dificil de la începutul pandemiei. Statisticile arată că a scăzut cu până la 50% adresabilitatea acestor pacienți la serviciile spitalicești, cu efecte negative directe asupra indicatorilor de sănătate. Pentru susținerea acestei categorii de pacienți, dintre cei mai vulnerabili în pandemie, este necesară implementarea unui pachet financiar care să acopere toate investigațiile necesare pentru diagnosticarea lor. Asta desigur pe lângă alte nevoi ale oncologiei, preexistente pandemiei, precum investiții în centre de diagnostic cu tehnologie de calitate și precizie, și definirea unui traseu al pacientului în sistemul de sănătate.

Au fost numeroase concluziile acestei întâlniri foarte dense ca informații și exemple discutate. Materialele rezultate precum și rezumatul celor discutate vor fi transmise Ministerului Sănătății și tuturor decidenților din sănătate.

Discuțiile despre digitalizarea sănătății vor continua pe 23 și 24 septembrie la cea de-a șasea ediție a Convenției Române a Spitalelor ROHO, care va avea loc la Hotel Caro din București.