MSD: Un efort conjugat al tuturor actorilor implicați în domeniul oncologiei ar putea să crească nivelul de conștientizare al populației referitor la această patologie și implicit adresabilitatea către diagnostic

Raluca Sîmbotin și Petruța Panait au reprezentat MSD România în cadrul întâlnirii Xgrupului de Oncologie „Pacient în Linia Întâi”, care a avut loc pe 25 și 26 februarie 2021. MSD se implică activ în soluționarea nevoilor neacoperite în oncologie, atât prin derularea celui mai amplu program de cercetare în domeniu, cât și prin proiecte care urmăresc creșterea nivelului de conștientizare a cancerului în rândul populației, îmbunătățirea parcursului pacientului cu cancer pulmonar de la diagnostic la tratament și a calității vieții persoanelor cu cancer.

Raluca Sîmbotin, Policy & National Account Manager MSD: „MSD s-a implicat activ și a fost un partener în dezbaterile cu privire la Planul european de combatere a cancerului, prin organizarea Forumului European de Cancer, de la Bruxelles, dar și prin demararea unui studiu realizat împreună cu The Economist Intelligence Unit, “BREATHING IN A NEW ERA: o analiză comparativă a politicilor în domeniul cancerului pulmonar în Europa”. Referitor la Planul Național de Redresare și Reziliență – PNRR, am observat o deschidere la dialog din partea ambelor Ministere – atât al Sănătății, cât și al Investițiilor și Proiectelor Europene – și o viziune integrată. Cred că PNRR poate să susțină extinderea programelor de screening pe care România le are în derulare pentru includerea primelor 5 tipuri de cancer cu impact major asupra societății (cancer de sân, uterin, colorectal, dar și de prostată și pulmonar). De asemenea, PNRR poate să sprijine investițiile în îmbunătățirea serviciilor de diagnostic pentru populația la risc și pentru acei pacienți cu suspiciuni de cancer de sân, uterin, colorectal, dar și de prostată și pulmonar, cel mai frecvent tip de cancer diagnosticat. În tot acest timp, am încercat să inițiem o platformă de dialog și să încercăm să coagulăm o serie de recomandări pe care să le transmitem mai departe autorităților.”

Petruța Panait, Market Access Manager MSD: „MSD este o companie cu expertiză în cancerul pulmonar, patologie care reprezintă principala cauză de deces în rândul pacienților cu cancer din România conform Globocan 2020. Am încercat să răspundem provocărilor ridicate de această patologie, atât înainte de pandemia Covid-19, cât și în timpul acesteia. Avem experiența și înțelegerea atât a pieței din România, cât și a altor piețe europene și putem să spunem în acest moment că în România s-au realizat pași importanți în lupta cu cancerul pulmonar, amintind aici rambursarea celor mai noi molecule inovatoare cu rezultate dovedite în cancerul pulmonar, pentru ca pacienții români să aibă acces la aceleași terapii la care au acces și ceilalți pacienți europeni, îmbunătățind astfel rezultatele obținute în tratarea cancerului pulmonar.

Accesul la terapii inovatoare este esențial, însă la fel de importantă este buna funcționare a întregului ecosistem analizat în cadrul întâlnirii Xgrupului. Considerăm că în acest moment sunt lucruri care trebuie să fie îmbunătățite pentru paciențiii cu cancer pulmonar din România, de aceea, aceste măsuri concrete despre care am discutat ar trebui să fie implementate cât mai curând posibil.

Ghidul de Management al Cancerului Pulmonar elaborat în 2015, face mențiunea că optimizarea traseului pacientului este foarte importantă și recomandă ca această evaluare multidisciplinară a pacientului cu cancer pulmonar și decizia terapeutică să se ia în maximum 4 săptămâni de la prima evaluare. Un bun exemplu este cel al Marii Britanii care, urmărind ca principal obiectiv creșterea nivelului de supraviețuire al pacientului cu cancer pulmonar, a implementat o serie de măsuri concrete cum sunt standardele de diagnostic rapid în cancerul pulmonar, prioritizarea pacienților cu suspiciune de cancer pulmonar la investigații specifice și reglementarea echipei multidisciplinară pentru evaluarea și diagnosticarea rapidă, despre care se vorbește și în România.

Ghidul din 2015 mai menționează că 75% dintre pacienți sunt identificați în stadiu inoperabil și, aș îndrăzni să spun că, între timp, situația nu s-a modificat foarte mult în bine. Considerăm că un efort conjugat al tuturor actorilor implicați în sănătate și în oncologie ar putea să crească nivelul de conștientizare al populației referitor la această patologie, astfel încât adresabilitatea către diagnostic să crească.

MSD România derulează de doi ani proiectul Onco-Plan.ro, prima platforma digitală care ajută persoanele cu cancer, dar și pe apropiații lor, să se implice în crearea unui plan de gestionare a provocărilor emoționale și de sănătate, oferind informații despre nutriția adecvată, sprijin emoțional și strategii de comunicare eficientă cu cei din jur. Onco-plan.ro este o resursă valoroasă, indiferent de etapa de tratament, sfaturile ajutând pacienții cu cancer pulmonar să își îmbunătățească atât starea de sănătate pe termen lung, cât și calitatea vieții.”

Xgrupul de Oncologie al Spațiului Medical s-a întâlnit pe 25 și 26 februarie 2021 într-o amplă dezbatere, intitulată “Pacient în Linia Întâi”, despre care puteți citi mai multe aici

Emanuel Guţan

Country Manager Ecolab Romania, Bulgaria, Ukraina, Moldova

Partener ROHO

 

“Ecolab Romania, prin Divizia Healthcare, oferă soluții de prevenire a infecțiilor care ajută la asigurarea unui mediu mai curat, mai sigur și mai sănătos pentru pacienți și furnizorii de servicii medicale, ceea ce duce la rezultate îmbunătățite, eficiențe operaționale și satisfacție crescută a pacienților. Modelul nostru unic de livrare a programului de preventive reunește tehnologie de ultimă oră, informații în timp real, servicii furnizate personal și instruire de bune practici. Participarea activă la evenimentele ROHO ne provoacă să identificăm împreună cu specialiștii din spitale, soluții pentru creșterea calității serviciilor medicale românești.”

Prof. Dr. Viorel Scripcariu

Rector, UMF Iași

Partener Educațional ROHO

 

”A profesa medicina presupune asumarea, zi de zi, a unei imense responsabilități: confortul, sănătatea și chiar viața pacienților noștri depind de noi, de calitatea actului medical pe care îl oferim. De aceea, autoritatea formală sau informală în lumea medicală implică un grad de responsabilitate semnificativ mai ridicat decât în alte profesii. Cum apar liderii în domeniul medical, care sunt condițiile și contextul favorabile apariției lor? În primul rând, un lider medical nu apare, ci se formează. Procesul începe din școală, din învățământul preuniversitar, atunci când se cristalizează atât trăsăturile de caracter ale individului, cât și vocația sa, curiozitatea și apetitul pentru cunoaștere. Aceasta este fundația pe care, mai târziu, mediul universitar clădește cunoștințele specifice domeniului medical. Cunoștințele sunt absolut necesare, dar nu și suficiente – un viitor lider în domeniul medical are vitală nevoie de puterea exemplului, de un model care să-l inspire și pe care să-l urmeze în cariera sa. Relația mentor – discipol în medicină este printre cele mai profunde și complexe relații de acest tip și ea va defini și ghida, în timp, profilul viitorului lider. Nu în ultimul rând, un lider în lumea medicală este un om pentru care acumularea permanentă de cunoștințe este la fel de naturală ca respirația. Medicina este un domeniu extrem de dinamic, în care cercetarea aduce în fiecare zi elemente de noutate pe care un lider profesional trebuie să le asimileze pentru a-și conserva acest statut.”

Jens Jakob Gustmann

Philips Health Systems Sales Leader CEE

Master Partner ROHO

 

“Misiunea Philips este de a îmbunătăți viața oamenilor prin inovații relevante pentru întreg ciclul de sănătate, ceea ce noi numim “health continuum”. Viziunea ROHO este similară cu a noastră și suntem încântați să fim Master Partner al acestui eveniment.“

Prof. Dr. Leonard Azamfirei

Rector, UMF Târgu Mureș

Partener Educațional ROHO

 

“Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie «George Emil Palade» din Târgu Mureș susține acest amplu eveniment internațional dedicat calității actului medical. Suntem o comunitate academică preocupată de viitorul medicinei românești și conștientă de responsabilitatea pe care ne-am asumat-o, aceea de a le oferi absolvenților noștri o educație medicală de elită. Universitățile joacă un rol esențial în formarea viitorilor lideri ai echipelor medicale din spitalele din România. De peste șapte decenii, în centrul medical și universitar Târgu Mureș se formează generații de medici, farmaciști și alți specialiști care sunt dedicați misiunii nobile de a salva vieți și care își aduc aportul la îmbunătățirea sistemului sanitar românesc. Într-o universitate, viitorii lideri din Sănătate dobândesc cunoștințe medicale solide, competențe, abilități și valori esențiale definirii lor ca profesioniști și ca oameni.”

Vasile Ruscovan

Director General, Kapamed

Professional Partner ROHO

 

“Sectorul sanitar din România este într-o continuă schimbare, întâmpinând noi provocări. Creșterea continuă a calității, dar și a complexității serviciilor medicale pun o presiune continuă asupra bugetelor spitalelor publice și private. Înțelegem competitivitatea pieței serviciilor medicale, crescândă pe an ce trece, în vederea atragerii și păstrării pacienților asigurați medical. Dezvoltarea sectorului medical privat mută spitalele publice din zona prestatorilor de servicii medicale, în zona jucătorilor din marea industrie medicală. Pe cale de consecință, elementele ce țin de maximizare și eficiență a lanțului de aprovizionare și de trasabilitate a consumabilelor medicale, în vederea creșterii productivității, siguranției, securității și realizarea de economii, vor face diferența. Kapamed furnizează cele mai eficiente și sigure soluții RFID de optimizare logistică, adaptabile la nevoile fiecărui spital în parte, iar Convenția Română a Spitalelor este locul unde vă vom împărtăși experiența noastră.”

Raluca Șoaita

ARCHITECT & FOUNDER, TESSERACT ARCHITECTURE

Membru Juriu Romanian Healthcare Awards 2021

„Îmbunătățirea infrastructurii medicale este critică și urgentă în Romania.

De aceea, competiții precum Romanian Healthcare Awards 2021 sunt mai mult decăt binevenite pentru a face vizibilitate sectorului medical și bunelor practici din domeniu. Încurajez pe toți medicii, echipele medicale și spitalele care au reușit să schimbe ceva, câtuși de puțin în jurul lor în acest an, să aplice și să contribuie astfel la creșterea calității serviciilor medicale în România. “

Andreea Cigolea

Jurnalist

Membru Juriu Romanian Healthcare Awards 2021

„Am contact în fiecare zi cu medici din toate domeniile, care lucrează atât la stat, cât și la privat. Toți au nemulțumirile lor și consider că a venit momentul ca aceste nemulțumiri să fie aflate de toată lumea. Am văzut în această pandemie medici care sunt adevărate modele de urmat, care au uitat de ei, și-au lăsat și familia pe locul doi, stând peste 12 ore zilnic în spitale. Și cel mai important e de fapt că nu au plecat din țară pentru un trai mai bun, au rămas aici pentru a salva vieți, pentru a fi alături de noi. Cred că astfel de oameni trebuie scoși în față și apreciați la adevărata valoare, pentru că, mai ales acum chiar au nevoie. Romanian Healthcare Awards 2021 reprezintă o ocazie prin care ne putem promova medicii de astăzi și mă bucur că pot face și eu parte din acest proiect.” 

Prof. Dr. Cătălina Poiană

Prorector al Universității De Medicină și Farmacie ”Carol Davila”, din București

Membru Juriu Romanian Healthcare Awards 2021

„Romanian Healthcare Awards 2020 reprezintă un moment în care societatea medicală își promovează medicii, spitalele și echipele medicale care au dat dovadă de implicare și profesionalism în activitatea curentă pentru și în beneficiul pacienților. Sunt onorată că fac parte din juriul acestui eveniment, un juriu format din reputate personalități. Acest eveniment trebuie să ne arate că România are medici valoroși și unități medicale unde se practică un act medical de calitate.

În calitate de președinte al Colegiului Medicilor din Municipiul București, cel mai numeros colegiu teritorial, cu peste 13.500 de membri activi, susțin valorizarea medicilor, iar în calitate de prorector al Universității de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” din București salut această inițiativă care promovează medicii de astăzi, studenții de ieri, pe care noi i-am format în toate universitățile de medicină și farmacie din țară.”

Dr. Adrian Udrea

 Director Medical, Medisprof Cancer Center

Membru Juriu Romanian Healthcare Awards 2021

“Puterea exemplului a fost întotdeauna unul din motivele pentru care am clădit ceva in clinica mea. Haideți să ieșim din anonimat și să arătăm tuturor cât suntem de pasionați și de profesioniști în ceea ce facem.”

Conf. Univ. Dr. Diana Loreta Păun

Consilier Prezidential, Departamentul Sănătate Publică, Administrația Prezidențială

Președinte și membru al Juriului internațional Romanian Healthcare Awards 2021

“De prea puține ori vorbim despre excelență în medicina românească și trebuie să recunoaștem că avem nenumărate povești de succes, atât din sfera profesioniștilor din sănătate, cât și a spitalelor. Punând mai des în lumină aceste povești, putem obține un efect de multiplicare! Pandemia cu care ne confruntăm ne-a dovedit o dată în plus rolul critic pe care personalul medical îl are în lupta împotriva răspândirii virusului. Fără îndoială că rezultatele medicilor și ale echipelor medicale nu ar fi fost posibile fără spitale performante. 

 

Romanian Healthcare Awards constituie o ocazie extraordinară de a ne arăta recunoștința pentru medici și echipe medicale a căror activitate stă sub semnul profesionalismului, devotamentului și responsabilității, și de a premia spitale modele de bune practici, în care putem păși cu încredere. Cele șapte categorii ale ediției din 2021 – Medicul Anului, Echipa Medicală a Anului, Spitalul Anului, Proiectul de Cercetare al Anului, Inovația Medicală a Anului, Campania Medicală a Anului, Calitatea Serviciilor Medicale și Siguranța Pacientului vin să încununeze efortul consecvent depus zi de zi, pentru menținerea sănătății noastre, a tuturor, oferindu-ne nouă, membrilor juriului, prilejul de a ne arăta aprecierea și de a vă oferi însemnele prețuirii noastre pentru valorile promovate! Vă invit așadar, în calitate de Președinte și membru al juriului să vă faceți cunoscute poveștile de succes, nu doar în România, ci în lumea întreagă!”

Prof. Dr. Viorel Scripcariu

Rector al Universității de Medicină și Farmacie ”Grigore T.  Popa”, din Iași

Membru Juriu Romanian Healthcare Awards 2021

„La sfârșitul unei gărzi infernale sau după o operație dificilă, când realizezi că ți-ai ales un drum cu sens unic, îți aduci aminte și de ce ai ales să urmezi una dintre cele mai grele dar și mai nobile meserii din lume. De ce ai ales să pui sănătatea celor din jur mai presus de propria sănătate și de ce, de multe ori, petreci mai mult timp la spital decât alături de familie. Pentru că medicina este mai mult decât o profesie, este o vocație, te definește nu doar ca profesionist, ci și ca om, și pentru că medicii adevărați nu așteaptă nici bani, nici laude, pentru a-și face datoria. Câteodată, însă, ai nevoie de încurajări și de premii ca să poți mergi mai departe, așa cum actorii se hrănesc cu aplauzele publicului. Iar Romanian Healthcare Awards 2020, prima competiție din România cu juriu internațional, dedicată medicilor, echipelor medicale și spitalelor, exact asta și-a propus, să certifice valoarea profesională și umană, să ofere un plus de considerație și recunoștință.”