Pe 24 septembrie 2021, BORO Communication și SpațiulMedical.ro au organizat în parteneriat cu Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate – ANMCS, masa rotundă dedicată calității serviciilor medicale și siguranței pacientului, în cadrul celei de-a 6-a ediții a Convenției Române a Spitalelor ROHO.

În 2019, pe 17 septembrie, a fost marcată pentru prima dată Ziua Mondială a Siguranței Pacientului (World Safety Day), având ca scop creșterea înțelegerii globale a siguranței pacientului, creșterea angajamentului public pentru practicile care vizează siguranța pacientului și promovarea practicilor ce contribuie la diminuarea efectelor adverse asociate asistenței medicale.

Sarcina și nașterea sunt perioade în care sunt necesare numeroase măsuri pentru siguranța pacientului (atât a mamei cât și a fătului, respectiv a nou-născutului). Chiar dacă în foarte puține cazuri apar decese materne, există numeroase complicații care pot interveni atât pe parcursul sarcinii, cât și la naștere sau în post-natal. Iar legat de complicațiile severe, ar trebui să existe o modalitate națională de identificare și raportare a acestor complicații și de asemenea o practică recurentă a auditului clinic la nivelul unităților medicale. Auditul clinic a fost introdus recent, ca definiție, în Legea 95, și se dorește dezvoltarea acestui concept.

În acest sens, a fost dezvoltat un sistem de Supraveghere și Răspuns Obstetrical (OSRS) dezvoltat de Institutul Național de Sănătate Publică împreună cu Fondul Națiunilor Unite pentru Populație pentru 4 țări din Balcanii de Vest, care ar putea fi implementat și în România. De asemenea, documentul OMS numit Beyond the Numbers (Dincolo de cifre) din 2004 propune mai multe modalități de abordare a complicațiilor în sarcină. Nu doar decesele materne, ci și orice evenimente adverse asociate nașterii trebuie să fie oportunități de învățare (la nivel național, de unitate medicală sau de comunitate), pentru evitarea altor situații similare.

OSRS e un sistem bazat pe acțiune (dezvoltat împreună cu Universitatea din Oxford), care permite culegerea, analiza și agregarea datelor la nivel național, și a fost conceput pentru:

• A identifica și analiza cazurile de proximitate (near-miss, mult mai frecvente decât cazurile de deces).
• A învăța lecții și a lua măsuri pe baza lor.
• A preveni complicațiile grave ale sarcinilor periculoase și a stimula îmbunătățirea managementului acestora.

Se are în vedere un program național, cu o rețea clară de instituții și persoane cu roluri bine definite, reguli standardizate și o platformă online de raportare și informare. Arhitectura acestui sistem ar implica, la top, organizații profesionale și Ministerul Sănătății ca un comitet de coordonate, apoi o instituție gazdă cu o echipă de management și un grup de experți multidisciplinari, iar la bază o structură ce include unitățile medicale participante, cu manageri și raportori (în mod ideal aici ar trebui să intre toate centrele unde au loc nașteri în România).

Sistemul există, deci, și poate fi particularizat pentru România, spre exemplu OSRS ar putea fi integrat sau conectat în platforma generală de raportare a ANMCS. Există și un proiect de acord cu Guvernul României legat de OSRS, iar la nivelul Ministerului Sănătății s-a reînnoit un contract de colaborare general, deși OSRS a fost specific conceput pentru domeniul obstetrică-ginecologie.

În analizele efectuate în acest sistem, cazurile near-miss sunt, numeric vorbind, mai numeroase decât decesele și sunt desigur anonimizate. Platforma nu încorporează niciun fel de date personale, doar spitalele au aceste date. Anonimizarea și numărul mare de cazuri pot încuraja raportările reale.

Dr. Sorin Ungureanu – Director General al Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate (ANMCS)

Trebuie să vorbim deschis despre siguranța pacientului, raportând și analizând real evenimentele negative din acest domeniu. Există o delimitare între evenimentele care privesc siguranța pacientului și situațiile de malpraxis. În alte țări europene, legislativ, s-a decis că un raportor care anunță din proprie inițiativă evenimentele adverse are o anumită protecție din partea legii. E necesară, așadar, o discuție deschisă și despre siguranța personalului medical, idee care a fost tema aniversării Zilei mondiale a siguranței pacientului în al doilea an de aniversare, în 2020. În 2021, tema aniversării se referă la calitatea serviciilor de sănătate oferite gravidei și nou-născutului. Dincolo de responsabilitatea individuală, identificarea efectelor adverse (mai mult decât identificarea vinovaților individuali) e foarte importantă mai ales pentru stabilirea cauzelor ce au favorizat acele evenimente.

ANMCS a făcut primii pași pentru înființarea Registrului Național al Evenimentelor Adverse, prin care să existe o bază de date cu colectarea cauzelor apariției acestor evenimente, printre care se numără și rutina (care poate face personalul medical să nu își mai dea seama că face o greșeală). De aceea, e bine să existe o instituție care să colecteze aceste date și să tragă semnale de alarmă când e cazul. O problemă este faptul că nu există o garanție a corectitudinii raportării acestor date, pentru că încă nu există o cultură a acestor raportări în România.

Anul acesta, ANMCS a făcut niște recomandări privind raportarea evenimentelor adverse. S-a observat că numărul acestor raportări e redus, și există și anumite confuzii privind ce și cum trebuie raportat, ce sunt situațiile near-miss, etc. Broșura cu recomandări există pe site și are ca scop stimularea profesioniștilor pentru a contribui la realizarea unui ghid în acest sens, pentru ca astfel de raportări să devină o uzanță în sistemul medical românesc, evitând ideea de consecințe punitive (dar păstrând, evident, ideea de responsabilitate a actului medical). Scopul principal este, desigur, să învățăm din greșeli.

Broșura realizată de ANMCS se intitulează „Ce facem când lucrurile nu merg bine?”. Comunicarea cu pacienții și cu aparținătorii este un element esențial și normal, și trebuie să fie stabilite anumite persoane care știe ce, cum când să comunice pentru a oferi informații complete pacienții și aparținătorii, dar totodată și pentru a proteja personalul medical

În această broșură există o listă a celor mai frecvente evenimente adverse asociate nașterii, pe datele din 2020 privind mama și nou-născutul. Acest ghid trebuie însă completat cu toți specialiștii din domeniul obstetrică-ginecologie.

ANMCS dorește să sprijine personalul medical în înțelegerea importanței acestor raportări precum și în găsirea metodelor de a crea o cultură a raportării, fără ca acestea să fie considerate o corvoadă în plus sau o amenințare. Raportarea ar trebui să se facă fără scop acuzator, ceea ce însă e dificil cât timp în România, la nivel legislativ, evenimentele de tip infecții nozocomiale sunt considerate malpraxis. Trebuie gândit un sistem prin care informațiile colectate să fie cuantificabile, eficiente, și să servească scopului (învățarea și prevenirea viitoare a altor astfel de evenimente).

Dr. Vlad-Teodor Berbecar – Președinte al Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate – ANMCS, medic specialist medicină internă, cu bogată experiență organizatorică și managerială, membru fondator al European MD PhD Association și al Asociației „Caravana cu Medici”, unde a activat ca secretar general în ultimii 6 ani

Nivelul legislativ e foarte important, actualmente el stimulând mai degrabă medicina defensivă (reticența medicilor de a raporta anumite evenimente de teama acuzațiilor de malpraxis). La nivel de instituție, aceste situații pot fi gestionate mai bine. Moartea mamei sau a copilului sunt evenimente rare, însă celelalte complicații posibile trebuie să fie discutate la nivel de instituție la anumite intervale de timp. Auditul clinic este așadar un element ce determină progresul (căruia din păcate, momentan, legislația îi este defavorabilă).

Dr. Sorin Ungureanu – Director General al Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate – ANMCS

Poate mai degrabă decât legislația în sine, de multe ori e o problemă interpretarea acesteia. Trebuie făcută diferența între „eveniment advers” și „efect/reacție adversă”, o confuzie existentă și în rândul carelor medicale. Diferența e dată de caracteristica evenimentului advers, care e evitabil, spre deosebire de reacția adversă, care e cunoscută și despre care se știe dinainte că poate apărea.

Auditul clinic e un proces esențial. Trebuie ca profesioniștii să se obișnuiască să analizeze și suspiciunile de evenimente adverse, nu doar evenimentele care chiar au avut loc.

Dr. Daciana Ioana Toma – Coordonator al Grupului de diabet zaharat, nutriție și boli metabolice din cadrul SNMF

E într-adevăr o problemă implementarea teoriei în practică, anume obișnuințele medicilor. Nu mulți medici raportează astfel de evenimente, nici măcar efectele adverse la anumite medicamente, și e nevoie de eforturi concentrate pentru a crea această nouă obișnuință în rândul medicilor.

Rolul medicinei primare în asigurarea sănătății mamei și nou-născutului trebuie accentuat. Pacientul e al medicului sau al spitalului? Actualmente este „al medicului”, dar sunt avantaje și în ideea ca o gravidă să nască la spital cu medicul de gardă – idee față de care încă mult femei sunt reticente în România. E important ca medicii de familie să fie familiarizați cu serviciile medicale de specialitate, în acest caz de obstetrică-ginecologie, cu specialiștii și spitalele unde acestea sunt disponibile, pentru a putea ghida mai bine pacientele.

Prof. Dr. Răzvan Socolov – Medic primar Obstetrică și Ginecologie, șeful secției de Obstetrică și Ginecologie, Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Elena Doamna” Iași, Membru în Comisia de Obstetrică și Ginecologie a Ministerului Sănătății

ANMCS-ul ar putea stimula o cultură acestor raportări (încă foarte incipientă în România) prin oferirea de feedback util celor care fac acest lucru. Siguranța pacientului depinde în fond de comunicarea dintre pacient, medic și conducerea spitalelor și autorități.

Dr. Cătălin Cîrstoveanu – Șeful Secției de Terapie Intensivă nou-născuți de la Spitalul Marie Curie din București, Comisia de Obstetrică – ginecologie și Neonatologie din cadrul Ministerului Sănătății

Conform datelor, în România nu sunt oferite îngrijiri medicale adecvate decât pentru 54% dintre nou-născuții cu probleme grave, ceea ce creează o imensă presiune asupra medicilor din domeniu (atât prin prisma complicațiilor care apar, cât și a reproșurilor familiilor, care dau vina pe medici când de fapt de multe ori dotările sunt inadecvate). Statul român nu a mai investit de aproape 15 ani în neonatologie, la nivel de sistem, iar multe echipamente depășite fizic și moral. În acest context, și raportările sunt foarte complicate deoarece sistemul învechit este o cauză majoră a evenimentelor adverse.

Pentru reducerea mortalității neonatale sunt necesare, printre altele, centre cu disponibilitate de tratament specific (paturi de reanimare, echipamente, personal medical, finanțare pentru consumabile). Pe termen lung se poate organiza concentrarea cazurilor severe în unități medicale mari de reanimare neonatală, cu rezultate mai bune decât centre mai mici, iar pe termen scurt – creșterea numărului de paturi în actualele centre mai mici prin transformarea paturilor pentru nou-născuți sănătoși în paturi de reanimare.

E nevoie de cel puțin 8 centre regionale de training, în centre universitare, unde să se dezvolte curricula pentru programe de instruire pentru pacientul neo-natal pe termen lung, precum și trainingul personalului medical în vederea transformării spitalelor în locuri mai prietenoase pentru copii și părinții lor.

Există probleme majore și la transportul neo-natal (cu efecte majore și prea frecvente asupra succesului tratamentului și a supraviețuirii nou-născuților cu probleme grave), motiv pentru care se intenționează crearea a 12 unități mobile, în care medicii vor îngriji pacienții neo-natali la fel ca în spital.

Malformațiile cardiace neo-natale: mulți pacienți nu pot fi tratați în România și pleacă în străinătate. Se speră că PNRR-ul va funcționa și va aduce printre altele investiții în infrastructura spitalelor județene de urgență, a celor clinice și de pediatrie, inclusiv la nivelul organizării transportului de specialitate.

În ultimii ani a crescut numărul posturilor de rezidență în neonatologie, dar e nevoie și de suficiente posturi plătite ulterior. Totodată, e nevoie și de programe de educare și de responsabilizare a gravidelor respectiv a mamelor legat de sănătatea copiilor lor, precum și de înțelegere a importanței screening-ului prenatal (care trebuie promovat la nivel național).

Dr. Daniela Oprescu – Șeful secției de Obstetrică-Ginecologie I, Maternitatea Polizu

Screeningul prenatal: o problemă care împiedică multe femei să vină la aceste controale e faptul că anumite analize trebuie suportate de gravide, iar ele nu și le permit, deci statul ar trebui să le susțină financiar mai mult pentru a putea avea un screening prenatal național mai bun. E nevoie de strategii, dar trebuie create și mijloacele financiare pentru a le susține.

Conf. Dr. Maria Livia Ognean – Șeful secției Clinice de Neonatologie a Spitalului Județean de Urgență Sibiu

La spitalul de stat, dar și la maternitatea privată din Sibiu, nașterile au loc cu medicul de gardă. Femeile au fost nemulțumite la început de această practică, însă acum ea este mult mai acceptată.

Prematuritatea e o problemă peste tot în lume. Nu se face o informare corectă și suficientă a gravidelor cu privire la riscurile sarcinii și la locul unde ar trebui să nască. Sarcinile cu risc mare nu ar trebui să rămână la centrele de nivel 2. 80% din transporturile neo-natale actuale pot fi considerate evenimente adverse, din păcate.

O idee utilă ar putea fi colaborarea cu Casa de Asigurări, în sensul ca aceasta să penalizeze financiar nașterile care au loc în situații necorespunzătoare sau situațiile când gravidele cu probleme nu sunt transferate în timp util la clinicile care le pot oferi îngrijirile necesare. De asemenea, o colaborare a asociațiilor profesionale cu ANMCS ar putea conduce la crearea unor ghiduri și protocoale naționale optimizate. Există niște standarde europene de îngrijire a nou-născutului și prematurului, care însă sunt dificil de aplicat în România – e nevoie de eforturi inclusiv la nivel politic.

Prof. Univ. Dr. Silvia Maria Stoicescu – Medic primar pediatrie/neonatologie, doctor în medicină, membru al Comitetului Director – Asociația de Neonatologie din România, instructor OMS în domeniul alăptării, formator în reanimarea neonatală si echilibrare pentru transport al nou-născutului – STABLE

Neonatologia e focusată pe nou-născuții cu risc, motiv pentru care ar fi foarte utilă o instruire mai bună a personalului mediu, cu un curriculum specific în obstetrică și neonatologie. Consultațiile prenatale sunt esențiale pentru identificarea sarcinilor cu risc, iar medicii ar putea colabora mai mult cu acestea. Informarea gravidelor e foarte importantă mai ales la nivel local, acolo unde merg femeile la medic.

Dr. Sorin Ungureanu – Director General al Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate (ANMCS)

Un studiu realizat acum câțiva ani a arătat că cel mai important criteriu în alegerea unui medic, pentru pacienți, sunt recomandările, deci oamenii stabilesc o relație în primul rând cu medicul, nu cu instituția/ spitalul în care acesta lucrează. Cât timp pacienții sunt obișnuiți să își aleagă medicul e dificil ca ei să se raporteze la instituție și să aibă încredere în orice alți medici ai acesteia. E esențial ca atunci când începe travaliul, gravida să meargă la o persoană cu care este confortabilă, pe care o cunoaște (medicul cu care a mai colaborat). Dar această încredere trebuie dezvoltată și față de spitalele în sine.

Irina Mateescu – Moașă, Consilier în Ministerul Sănătății și reprezentant al Ordinului Asistenților Medicali și Moașelor din România

Un raport privind reducerea numărului de cezariene inutile în România (realizat de Dr. Dana Fărcășanu, o cercetare pe 2 ani, cu date colectate calitativ și cantitativ împreună cu medici, manageri, mame, tai, moașe, asistente medicale) a arătat că:

• Cezarienele sunt foarte numeroase, încă și mai mult de la debutul pandemiei
• Recomandarea mai multor studii este ca ajutorul la naștere să fie oferit de o persoană care nu este cadru medical, astfel ca mama să se simtă mai confortabil. De multe ori  lipsește însă această persoană de sprijin (partenerul, mama gravidei sau altă persoană desemnată de ea). În spitalele de stat acest lucru nu se întâmplă de regulă, din cauze logistice sau mai degrabă din cauza mentalităților din acele instituții; în multe spitale private acest lucru era o opțiune pentru gravide, cel puțin înainte de pandemie. În străinătate, chiar și în spitale de stat, indiferent cât de mici sunt sălile de naștere, nu lipsește niciodată o persoană de sprijin de lângă gravidă, ceea ce duce la o desfășurare mai eficientă a nașterii.
• În București, rata cezarienelor pe centre medicale depășește 70%. Unele maternități au chiar 90%. Ar trebui analizat cât de multe dintre acestea sunt programate.
• Decizia privind nașterea este luată de femeie împreună cu medicul, însă femeile care sunt la prima naștere nu sunt la fel de hotărâte privind tipul de naștere ca cele care au mai născut. Obstetricianul este însă factorul determinant în influențarea acestei decizii, iar multe femei nu cunosc (pentru că nu li se explică) motivele pentru care li s-a recomandat cezariană și pentru că alfabetizarea din sănătate este foarte scăzută în România.

Femeile acceptă o cezariană după o naștere vaginală pentru că „vor să aibă grijă de ele și de sănătatea bebelușilor”, ceea ce este o informație greșită. Un alt mit prezent în rândul gravidelor este că, după o naștere prin cezariană, în mod automat următoarele nașteri vor trebui să fie tot chirurgicale.

Preocuparea femeilor față de durerea din timpul nașterii: Accesul la anestezia peridurală (deci și la confort) e foarte dificil în toată țara.

Atât femeile, cât și personalul medical din spitale vorbesc despre implicarea redusă a personalului medical primar în îngrijirea prenatală. De anul acesta s-a publicat metodologia urmăririi sarcinii, cu consultațiile recomandate pentru sarcina low-risk, iar acolo e trecut și faptul că medicul de familie și moașa trebuie să fie implicați în îngrijirea prenatală. Deci, ei trebuie să fie și formați corespunzător. De asemenea, femeile își doresc o educație gratuită mai bună legată de naștere, cu mai multe informații (domeniu, de asemenea, deficitar la noi). Și aici trebuie implicate mai multe echipele de asistență medicală comunitară, mai ales pentru pacientele cele mai vulnerabile. S-a constatat că medicii nu mai citesc ghiduri, motiv pentru care s-au propus niște training-uri video pentru medici și gravide.

În cadrul PNRR a fost propusă o soluție digitală pentru educarea femeilor din această perspectivă, dar și cea continuă a cadrelor medicale care urmăresc sarcina, o problemă reală având în vedere că în România există zone și cu 70% sarcini neurmărite – iar multe dintre sarcinile urmărite sunt „pe bani”, cu alte cuvinte accesul la urmărire gratuită este limitat.

Printre concluziile acestui studiu se numără:

• Faptul că îngrijirile, informarea și educația prenatală sunt esențiale.
• Femeia trebuie să aibă posibilitatea de a alege în mod informat tipul de naștere.
• Medicii de familie trebuie să devină furnizori majori de educație prenatală și de urmărire post-natală.
• Fiecare spital cu secție de obstetrică trebuie să aibă suficiente moașe, cu sarcini clare, atât în educația prenatală, cât și în timpul nașterii. Ar trebui să existe standarde de calitate și ghiduri de specialitate inclusiv referitor la numărul optim de moașe necesar într-o maternitate. Un exemplu: în Marea Britanie, 75% din sarcini sunt urmărite și finalizate de moașe; acolo însă pacientul merge la un anume spital, nu după un anume doctor.
• Moașele trebuie să ofere cursuri gratuite în cadrul programului Școala Părinților și să asiste sarcinile vaginale. Ele pot fi un element-cheie în îngrijirea sarcinii și cea postnatală, precum și în scăderea numărului de cezariene din întreaga țară.
• Din păcate, în România mai există doar în jur de 500 de moașe, multe au plecat în străinătate, iar promovarea informațiilor despre această meserie (și posibilitățile de formare) este insuficientă.

Rata mare de cezariene din România are printre cauze și faptul că în spitalele private femeile pot alege mai frecvent acest tip de naștere, care (atunci când este efectuată electiv, nu din motive medicale) are nu puține efecte secundare. Pe de altă parte, medicii care lucrează și la stat, și în privat, mai ales în maternitățile private își programează cezarienele pentru a face față numărului mare de paciente care vin aici.

În clinica privată unde lucrează există 3 medici și 4 moașe, deci personalul disponibil este echilibrat. Referitor la cezariana la cerere, în alte țări există consultanți specializați care informează și consiliază femeile care vor neapărat cezariană fără motive medicale.

Screening-ul prenatal: în multe maternități de nivel I și II nu există ecografe performante pentru screening de trimestru I și II de sarcină. Optim ar fi să existe acoperire de ecograf pentru maternitățile care au peste 1000 de nașteri, la nivel național. În acest sens a existat o linie de finanțare  propusă către Comisia Europeană pentru 70 de astfel de ecografe performante, plus trainingul personalului.

Spitalul baby-friendly: a existat acum câțiva ani un proiect implementat de UNICEF împreună cu Ministerul Sănătății, dar el a rămas cumva în stand-by. Astăzi practic nicio maternitate sau centru care se ocupă de îngrijirea nou-născuților nu este baby-friendly, conform criteriilor de funcționare a acestui program.

Interviurile de grup realizate împreună cu biroul OMS în mai multe maternități din mai multe zone a arătat că o altă problemă majoră în maternități este răspunsul la întrebarea „cine are răspundere asupra copilului?” Majoritatea cadrelor medicale au spus „în mod sigur nu mama”. Situația aceassta trebuie analizată, pentru că lipsa de încredere în capacitatea mamelor de a-și îngriji bebelușii nu contribuie la dezvoltarea unui mediu prietenos cu copiii și cu părinții lor.  

În metodologia sarcinii și a post-partum-ului s-a introdus și recomandarea pentru externarea la 24 de ore, în cazurile low-risk (recent Casa de Asigurări a introdus și urmărirea de către medicul de familie prin două vizite, după externare și apoi la 4 săptămâni, eventual și cu ajutorul moașelor și al echipelor comunitare). Asta pentru că mediul de acasă este cel mai prietenos și stabil pentru noua viață a mamei și copilului. Preluarea lăuzei și a nou-născutului ca vizite la domiciliu poate fi făcută de moașe. În această situație ar putea fi mai multe externări la 24 de ore (în mod personalizat, nu ca regulă generală), având siguranța urmăririi mamei și copilului. Doar urmărirea de către medicul de familie, cât timp nu e făcută la domiciliu, prezintă riscuri, pentru că în prima perioadă după naștere se pot întâmpla multe cu nou-născutul dar și a lăuzei.

Apropo de siguranța în familie, e adevărat și că multe femei nu merg la consultații prenatale, spre exemplu nu știu că au infecție cu streptococ de grup B, apoi odată revenite acasă infectează copilul cu meningită. E necesară așadar informarea mult mai bună a femeilor pre- și post-natal. Și aici rolul moașelor este major, motiv pentru care se speră în redeschiderea programelor universitare pentru moașe (care actualmente sunt practic închise).

E nevoie, de asemenea, de o mai bună comunicare între îngrijirea primară și cea terțiară spitalicească. De multe ori femeia anunță medicul de familie când crede ea de cuviință legat de sănătatea ei și a nou-născutului, mai ales în afara orașelor mari. Consultațiile la medicul de familie și moașe ar putea identifica din timp tot felul de probleme înainte dar și după sarcină.

Așadar, implicarea medicinei primare și al moașelor trebuie crescută, pentru că ar avea o mare utilitate atât pentru femei și copii cât și pentru sistemul medical. Există discuții cu Ministerul Sănătății și Casa de Asigurări în vederea decontarea directă a serviciilor oferite de moașe.

Baby-friendly: centre regionale de formare pentru personalul medical există deja, dar e nevoie și de includerea pacienților, la nivel regional, în discuția și formarea personalului medical, plus responsabilizarea și a reprezentanților pacienților pentru a monitoriza cum se desfășoară în spitale implementarea programului baby-friendly.

Conf. Dr. Maria Livia Ognean – Șeful secției Clinice de Neonatologie a Spitalului Județean de Urgență Sibiu

Externarea la 24 de ore: din păcate mamele nu se adresează frecvent medicilor de familie, ori astfel de externări sunt posibile numai dacă ar fi cumva obligatorie măcar o vizită a asistentei medicului de familie la domiciliu în primele zile după naștere, așa cum se întâmplă în alte țări unde se practică externarea la 24 de ore.

Cursurile de formare pentru acest tip de asistență ar putea fi făcute în orice maternități, inclusiv legat de alăptare. Majoritatea studiilor arată că cu cât e mai mare durata de spitalizare a mamelor, cu atât este mai mare șansa ca acei copii să fie alăptați exclusiv la sân și pentru o perioadă mai lungă. Trebuie mare atenție deci, ca medicii de familie să fie formați corespunzător privind importanța alăptării, pentru ca externarea la 24 de ore să nu influențeze negativ rata de alăptare.

Facultățile de moașe: la Sibiu au fost mulți ani locuri, dar nu a fost cerere. Deci ar trebui o promovare mai bună a acestor studii.

Pe de altă parte, creșterea numărului de cezariene la cerere e un fenomen mondial, favorizat de mulți factori (comoditate, dezinformare, panică, etc.), și e nevoie de multă muncă de convingere și de educare pentru a înțelege problemele asociate. Și aici, moașele pot avea un rol major, din perspectiva informațiilor medicale dar și la nivel psihologic. E nevoie și de modificarea cadrului legislativ deoarece medicii sunt de acord ca moaștele să asiste la naștere, problema e însă cine e responsabil când apar complicații – medicul, moașa? Nașterile sunt decontate de medici, chiar și când ele sunt asistate de moașe. E importantă sublinierea rolului moașelor și favorizarea cadrului legal în care acestea pot lucra (ele fiind prezente lângă gravide, la naștere, mult mai mult decât chiar medicul obstetrician).

O altă problemă este curricula de formare a asistentelor medicale generaliste, care nu face diferențiere între moașe, asistente medicale de pediatrie, etc. De asemenea, formarea postliceală sanitară: dacă ar exista o formare a asistentelor de medici de familie în sensul vizitelor la domiciliul mamelor cu nou-născuți s-ar putea diagnostica mai bine și din timp diferite probleme.

Dr. Carmen Angheluță – Medic primar de sănătate publică și management

Raportarea evenimentelor adverse e condiționată printre altele de feedbackul primit de la profesioniștii din spitale, fie prin propriile analize fie de la organisme precum ANMCS. Astfel, se pot analiza și aduce îmbunătățiri la practicile care au făcut posibile anumite evenimente adverse. În Marea Britanie, spre exemplu, există instituții care exact asta fac, analizează evenimentele adverse și propun practici noi, îmbunătățite, pentru evitarea repetării lor.

Apropo de discuția despre procentul mare de cezariene la cerere, care e un fenomen cu cauze complexe: pentru ca pacientele să poată face alegeri informate, disponibilitatea anesteziei peridurale trebuie să crească și în spitalele de stat (ea fiind mai mare în cele private), și să se vorbească despre asta în consilierea gravidei. Există și o criză de anesteziști care afectează întregul sistem medical, mai ales de la începutul pandemiei, acești medici fiind acum și mai aglomerați pentru cazurile de Covid-19.

Dr. Sorin Ungureanu – Director General al Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate (ANMCS)

E important ca societățile profesionale să sprijine ANCMS pentru promovarea acestor idei, iar instituția are nevoie de input-uri din partea medicilor și a pacienților. ANMCS e o instituție tânără, care a făcut progrese, dar în comparație cu organismele internaționale partenere s-au atins destul de multe obiective.

Dr. Vlad-Teodor Berbecar – Președintele ANMCS

Scăderea numărului de cezariene și implicarea mai mare a moașelor respectiv a medicinei primare sunt printre obiectivele cele mai importante privind siguranța pacientului în obstetrică-ginecologie și neonatologie, iar atingerea acestor obiective necesită un efort conjugat și susținut.

Mai multe despre Xgrupurile organizate de BORO Communication și Spațiul Medical puteți citi aici.