Xgrupul de Neurologie
28 Septembrie 2022 / Hotel Caro, București / 14.30 – 16.30
Spațiul Medical și BORO Communication vor organiza în parteneriat cu Philips și UCB o nouă întâlnire a Xgrupului de Neurologie, care va aborda deschiderea neurologiei către viitor și inovație, îmbunătățirea accesului la diagnostic și tratament. Secțiunea specializată de neurologie este parte a celei de-a 7-a ediții a Convenției Române a Spitalelor ROHO, cu tema “Sănătatea Deschisă”, care se va desfășura în perioada 28-30 septembrie.
Întâlnirea face parte din calendarul Spațiul Medical 2021, iar campania de comunicare a Xgrupului va putea fi urmărită pe www.spatiulmedical.ro
Lista completă a Xgrupurilor organizate de Spațiul Medical.
Invitați
Dr. Ștefan Strilciuc
Expert în politice de sănătate, consilier onorific al Ministrului Sănătății și reprezentantul Universității de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu în Consiliul Director al European University of Brain and Technology (NeurotechEU). Are experiență de cercetare la intersecția dintre medicină și politici de sănătate, fiind implicat în peste 50 de studii intervenționale și observaționale. / Speaker în cadrul Sesiunii Specializate de Neurologie
Dr. Irina Oane
Medic specialist neurolog, cercetător științific la Spitalul Universitar de Urgență din București unde își desfășoară activitatea în Unitatea de Monitorizare a Epilepsiei și a Somnului, Secția de Neurologie. Face parte din prima generație de tineri medici cu pregătire suplimentară în epileptologie, obținută în România și în centre specializate din Franța și Germania. / Speaker în cadrul Sesiunii Specializate de Neurologie
Dr. Renică Diaconescu
Medic primar neurolog, doctor în științe medicale, șeful secției de neurologie a Spitalului Județean de Urgență Slatina, membru al Academiei Europene de Neurologie, fost secretar al Comisiei de Sănătate Camera Deputaților și Vicepreședinte al Comisiei de Sănătate a Senatului României. Inițiatorul înființării unităților de stroke în toate spitalele județene de urgență. / Speaker în cadrul Sesiunii Specializate de Neurologie
S.L. Dr. Ioana Mîndruță
Medic primar neurolog la Spitalul Universitar de Urgență București, coordonator în cadrul Programului Național de Epilepsie Rezistentă la Tratament și Boli Rare, membru al comitetului de conducere al Societății de Neurologie din România (SNR) și a Societății Române Împotriva Epilepsiei (SRIE), precum și membru al Comisiei de Neurologie din Ministerul Sănătății. / Speaker în cadrul Sesiunii Specializate de Neurologie
Dr. Mihaela Axente
Medic primar neurologie pediatrică, Centrul de Recuperare Neuropsihomotorie pentru Copii „Dr. Nicolae Robănescu” București. / Speaker în cadrul Sesiunii Specializate de Neurologie
Dr. Dan Mitrea
Medic specialist neurolog, cu preocupare în neuro-oncologie, colaborator al Spitalului Pierre Wertheimer (Lyon, Franţa) şi co-fondator al Clinicii Neuroaxis. / Speaker în cadrul Sesiunii Specializate de Neurologie
Alexandra Loredana Dan
Reprezentant al Alianței Naționale pentru Boli Rare România, Centrul NoRo – servicii inovatoare pentru pacienții cu boli rare din România. / Speaker în cadrul Sesiunii Specializate de Neurologie
Dr. Eugenia Roza
Medic specialist neurologie pediatrică, Spitalul Clinic de Copii „Dr. Victor Gomoiu” București – Centru de Expertiză pentru boli rare în neurologia pediatrică, Coordonator Programe Naționale de Epilepsie şi Dietă Cetogenică, Coordonator Compartiment de monitorizare video – EEG. / Speaker în cadrul Sesiunii Specializate de Neurologie