ROHO Convenția Română a Spitalelor
ROHO – Convenția Română a Spitalelor este cel mai complex eveniment din România dedicat calității actului medical, exemplelor de bună practică din activitatea clinică și de management medical. ROHO face parte din seria de evenimente Spațiul Medical. Ediția din acest an, intitulată “Spitalul Nostru”, a avut loc pe 23 și 24 septembrie la Hotel Caro din București și a abordat rolul vital al spitalului în comunitate și investițiile în sănătate. ROHO 2021 a cuprins sesiuni plenare, inclusiv o nouă ediție Building Health, Xgrupuri specializate de oncologie, neurologie, dermatologie, siguranța pacientului, cardiologie și expoziția de soluții și tehnologii medicale.
Speakeri & Parteneri

Pascal Garel
CEO al The European Hospital and Healthcare Federation (HOPE). HOPE reunește 38 de organizații naționale din 30 de țări europene, acoperind aproximativ 80% din sectorul spitalicesc, dar și alte servicii de sănătate și sociale. Garel a fost implicat activ în mecanismele de decizie în sectorul spitalicesc pe diverse probleme, inclusiv cercetare, managementul spitalului, calitatea și dezvoltarea siguranței pacienților.

Bruno Lucet
Membru al boardului International Society for Quality in Health Care (ISQua) și consilier principal al directorului Departamentului pentru Îmbunătățirea Calității și Siguranței Pacienților, responsabil cu afacerile internaționale la Autoritatea Franceză de Sănătate (Haute Autorité de Santé – HAS). A fost implicat în proiecte europene precum Rețeaua Europeană pentru Siguranța Pacienților și Calitatea Îngrijirii (PaSQ) și Parteneriatul European al Organizațiilor de Supraveghere în Domeniul Sănătății (EPSO).

Miguel Sanfelix
Responsabil pentru Logistică – Spitalul Universitari i Politecnic La Fe de Valencia și Platforma Logistică de Urgență a Comunității Valenciene.

Emmett Ervin
Președinte Ales al Asociației Naționale pentru Calitatea în Sănătate (National Association for Healthcare Quality – NAHQ) din Chicago, SUA și vicepreședinte al Clinical and Regulatory Compliance pentru sistemul medical al University of Maryland Medical System din Baltimore. A fost mai mult de 30 de ani un puternic avocat al pacientului, iar rolurile sale s-au concentrat pe calitate, risc și conformitate, cu un accent deosebit pe zonele care necesită îmbunătățiri.

Lori Tremmel Freeman
Directorul Asociației Naționale a Funcționarilor din Sănătate din Județe și Orașe (NACCHO) din S.U.A., unde urmărește capacitatea celor aproape 3000 departamente locale de sănătate de a livra servicii esențiale pentru comunități, pledează pentru sănătatea publică locală în S.U.A. și asigură alianțe strategice și parteneriate pentru a avansa sănătatea țării. Este implicată și în numeroase grupuri naționale de consiliere și comitete legate de sănătatea publică.

Todorka Kostadinova
Vicepreședintele Asociației Europene pentru Managementul Sănătății. Este profesor la Departamentul de Economie și Managementul Sănătății la Facultatea de Sănătate Publică a Universității Medicale din Varna, unde este și Director de Relații Internaționale, Acreditare și Calitate. În 2011 a fost decan al Facultății de Sănătate Publică și din 2012-2020 – prorector pentru relații internaționale, acreditare și calitate.

Prof. David Leaper
Profesor Emerit de Chirurgie, Universitatea Newcastle upon Tyne, Marea Britanie, Profesor de Studii Clinice, Institute of Skin Integrity and Infection Prevention, Universitatea Huddersfield, Marea Britanie

Diana Loreta Păun
Consilier Prezidențial pentru Sănătate, Departamentul Sănătate Publică, Administrația Prezidențială, medic primar endocrinolog și conferențiar universitar la Disciplina Endocrinologie a Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București.

Andrei Baciu
Secretar de Stat, Ministerul Sănătății; Expert în politici de Sănătate Publică. Este Vicepreședinte al Comitetului Național pentru Coordonarea Activităților privind Vaccinarea împotriva Covid-19.

Søren Jensen
Ambasadorul Regatului Danemarcei în România.

Vlad Mixich
Expert în politici de sănătate și publicist. A lucrat în proiecte internaționale de sănătate publică și economie sanitară din șapte țări pentru mai multe organizații internaționale și agenții guvernamentale. Din noiembrie 2020 este membru în echipa de suport tehnic a Băncii Europene de Investiții, biroul din București. Este membru ales în board-ul Alianței Europene de Sănătate Publică.

Ciprian Ciucu
Primarul Sectorului 6, București.

Ozgur Altinoklar
Specialist în managementul proiectelor la Banca Europeană de Investiții, brațul de creditare al Uniunii Europene. El lucrează ca lider al echipei de asistență a proiectelor BEI. Echipa sa oferă Ministerului Sănătății consultanță pentru planificarea și implementarea construcției spitalelor regionale de urgență în Iași, Cluj și Craiova.

Vlad-Teodor Berbecar
Președinte al Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate – ANMCS, medic specialist medicină internă, cu bogată experiență organizatorică și managerială, membru fondator al European MD PhD Association și al Asociației „Caravana cu Medici”, unde a activat ca secretar general în ultimii 6 ani.

Rareş Tudor Pop
Membru în Comisia pentru Sănătate și Familie din Camera Deputaților.

Vasile Apostol
Director General, Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB).

Claudia Gherman
Medic primar chirurg, profesor în cadrul UMF „Iuliu Hațieganu” și manager al Spitalului Județean de Urgență Cluj-Napoca.

Alexandru Calancea
Medic cardiolog și manager al Spitalului Județean de Urgență “Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava.

Adrian Cotîrleț
Conduce Spitalul Municipal de Urgență Moinești, unul dintre cele mai moderne din țară. Chirurgul Adrian Cotîrleț este cel mai longeviv manager al unui spital de urgență reușind să atragă medici tineri și fonduri de peste 10 milioane de euro în ultimii 6 ani.

Constantin Poiană
Managerul Spitalului Orășenesc „Prof. Dr. Eduard Apetrei” Buhuși. În ultimii ani spitalul a trecut printr-o serie de modernizări și dotări, iar în prezent are 13 secţii şi compartimente clinice și o capacitate de 173 de paturi pentru internare continuă, 20 de paturi pentru spitalizare de zi și 10 paturi pentru aparținători.

Prof. Univ. Dr. Dan Gaiță
Șeful Clinicii de Cardiologie a Institutului de Boli Cardiovasculare din Timișoara, membru în Comitetul Director al Societății Europene de Cardiologie

Dan Doroftei
Directorul Executiv al Enayati Medical City, primul oraș medical din România care cuprinde spital integrat de oncologie, spital de geriatrie și recuperare, cel mai mare ambulatoriu cu 60 de cabinete și un centru rezidențial pentru vârstnici. Dan a coordonat si livrat proiectul Enayati Medical City. Experienta sa peste 12 ani include dezvoltarea proiectelor de sănătate și îngrijire pentru bătrâni, în România și în Statele Unite.

Luca Militello
CEO al Grupului Monza România, grup reprezentat prin Spitalul Monza, Spitalul de Oncologie Monza, Monza Metropolitan Hospital, Centrul Medical Monza. Luca Militello coordonează o echipă puternică de specialişti în domeniul medical ce dezvoltă servicii medicale inovatoare pentru pacienţii români.

Șerban Isopescu
Liderul Diviziei de Echipamente și Soluții Medicale, Philips România. Cu o experiență de peste 20 de ani în domeniul tehnologiei medicale, Șerban Isopescu reprezintă echipa Philips în relația cu reprezentanții sistemului medical, din mediul public și din cel privat, autorități publice, parteneri de business și mediul non-guvernamental. Obiectivul său este de a contribui la dezvoltarea sistemului de sănătate din România și de a îmbunătăți viața oamenilor prin acele inovații care pot face diferența.

Tatiana Creț
Business Development & Healthcare Consultancy Lead în cadrul Diviziei de Diagnostice Roche România, cu o experiență de peste 13 ani în industria de diagnostice și o vastă expertiză în consultanță strategică și management în sănătate. Tatiana și-a dobândit experiența în cadrul multiplelor proiecte naționale și internaționale realizate pe partea de management și consultanță strategică în sănătate, în diferite instituții publice și private, pe multiple arii de diagnostic clinic.

Ioan Valentin Stan
Managerul Spitalului Municipal Vatra Dornei.

Marilena Dobrescu
Managerul Spitalului de Boli Cronice Smeeni. A reabilitat integral spitalul prin finanțări nerambursabile și a inființat compartimentul de îngrijiri paliative și cel de recuperare medicală. În prezent spitalul se află în curs de implementare a unui nou proiect de finanțare europeană pentru dotarea cu echipamente medicale.