Dr. Mihaela Udrescu: Pentru îmbunătățirea îngrijirii la domiciliu, ar trebui ridicate restricțiile pentru prescrierea analizelor de laborator și a medicamentelor și implementate scrisorile medicale la distanță

Dr. Mihaela Udrescu este Coordonatorul Grupului de Gastroenterologie al Medicilor de Familie din cadrul Societății Naționale de Medicină a Familiei. Pe 28 ianuarie a participat în calitate de Speaker în cadrul Xgrupului „Pacientul de Acasă”. 

Vă prezentăm un sumar al intervenției doamnei Dr. Mihaela Udrescu din cadrul evenimentului:

„A fost o perioadă în care ne-am dat seama cât de importantă este această relație medic de familie – pacient. Am valorificat ceea ce știam în legătură cu patologia pacienților mei, o legătură care durează de multă vreme, de aproape 12 ani. Acesta a fost elementul primordial care ne-a ajutat pe mine și pe pacienții mei să trecem mai ușor peste, să ajungem într-o oarecare zonă de confort în această perioadă foarte foarte grea. 

Una dintre provocările mele ca medic de familie a fost să fac față hățișului legislativ, să pot să mă adaptez acestor mormane de reguli, respectiv regulamente, care s-au schimbat de la o lună la alta. Carantina a devenit izolare, izolarea a devenit carantină. A fost și este în continuare dificil să pot ține pasul cu toate modificările legislative. 

În calitate de coordonator al Grupului de Medici de Familie cu interes în Gastroenterologie, vă pot spune că am ținut legătura cu pacienții cu anumite patologii, având o bună colaborare cu Asociația Pacienților cu Afecțiuni Hepatice și cu Asociația Pacienților cu Boli Inflamatorii Intestinale, încercând și pe aceste canale să rezolvăm anumite probleme. 

Știu foarte bine cu ce probleme s-au confruntat, mai ales pacienții cu afecțiuni hepatice, care nu au avut acces la spital în această perioadă. Noi, ca medici de familie, am putut să ne ajutăm pacienții datorită ridicării restricțiilor de prescriere la anumite medicamente. Ulterior restricțiile s-au reaplicat parțial. Aceste restricții n-au fost ridicate și la recomandarea analizelor de laborator, deci pacientul chiar dacă a putut să-și facă niște analize în această perioadă, noi medicii de familie, nu am putut să îi recomandăm întreaga listă de analize de care pacientul avea nevoie decât contra cost. De asemenea, pot spune că în această perioadă, prin ridicarea acestor restricții, am demonstrat că putem ajuta ceva mai mult pacienții. 

Referitor la îmbunătățirea îngrijirii la domiciliu, situația este destul de dificilă. Pacienții cronici care nu se puteau deplasa au rămas complet nemonitorizați din punct de vedere al analizelor de laborator. Pentru îmbunătățirea acestei situații, ar trebui să fie luat în calcul ridicarea restricțiilor la recomandarea analizelor de laborator, cu posibilitatea de recoltare la domiciliul pacientului. În al doilea rând, este necesară și ridicarea restricțiilor la prescrierea de medicamente, prin colaborare directă a medicului de familie cu medicul specialist. Și nu în ultimul rând, ar fi utilă intervenția organizațiile non-guvernamentale, care se pot ocupa de pacienții izolați la domiciliu prin ajutorul oferit la aprovizionarea cu alimente, medicamente ș.a.m.d.

Pentru mine a fost o perioadă de provocare psihologică extrem de mare. Putem face mai mult? Da, dar doar în echipă. Implicarea societății este foarte importantă în acest moment. Vă spun că suntem supraaglomerați și nu numai din punct de vedere birocratic, dar și de probleme de ordin uman din partea pacienților.”     

Xgrupul „Pacientul de Acasă” este un proiect realizat de Spațiul Medical și BORO Communication. Vă invităm să urmăriți SpațiulMedical și pe Facebook / LinkedIn.