Dr. Mădălin Margan este Fondator și CEO Oncochain și medic specialist în specialitatea Obstetrică și Ginecologie. Pe 24 septembrie a participat în calitate de Speaker la Xgrupul medical dedicat oncologiei, parte a seriei de evenimente ROHO – Convenția Română a Spitalelor, Xgrup realizat în parteneriat cu Bristol Myers Squibb, MSD și Philips Healthcare România.
Vă prezentăm un sumar al intervenției domnului Dr. Mădălin Margan din cadrul evenimentului:
„Oncochain face Real-World Data în oncologie. Studiile clinice se desfășoară cu dificultate în pandemie, iar o colecție de date, deși era valoroasă și înainte de această perioadă, acum a devenit o prioritate la nivel mondial. Există un mare interes pentru real world data și din partea companiilor farmaceutice, pentru aprobarea de medicamente.
Pe noi, cei din industria IT, pandemia chiar ne-a ajutat, în mod paradoxal; am reușit să luăm o finanțare europeană, am aplicat la mai multe axe, am angajat mai mulți specialiști IT și am continuat dezvoltarea produsului. Există foarte mulți bani oferiți de Uniunea Europeană pentru digitalizarea sistemului medical în acest moment.
Noi construim acum un soft medical Web-Based, online; este un registru de cazuri oncologice gândit corect încă de la început pentru a realiza o colectare de date corecte despre pacienții oncologici. Am introdus și un timeline specific pentru această colecție; avem episoade de terapie sistemică, patologie, radioterapie, chirurgie, genomică și efecte adverse care se înregistrează pentru fiecare caz într-o bună colecție longitudinală pe care se pot face și analize statistice.
Am lucrat cu mai mulți medici oncologi din România și s-a propus legarea la softurile existente deja în spitale, dar ne-am dat seama că acest lucru nu este fezabil și că este foarte greu de realizat deoarece trebuie să lucrezi împreună cu echipa de IT a spitalului, cu firma care oferă softul respectiv spitalului, este necesară o soluție specifică pentru fiecare spital, nu se colectează toate data set-urile de care este nevoie și cea mai mare problemă este că fiecare spital, clinică sau medic în parte are un alt standard de introducere a datelor.
În oncologie, Real-World Data înseamnă să ai date pe care poți să bazezi decizii importante și costisitoare și se estimează că ochiul oncologului crește calitatea datelor de la 60% la 98%, a cărui participare o considerăm esențială în această colecție. Credem că merită sacrificiul timpului pentru creșterea calității. Colectarea de date Real-World este un proces complex, din cauza nevoii de standardizare, de input încă de la început.
La fel de complexă este întreținerea permanentă a soluției IT, spre deosebire de trialurile clinice unde se face CRF-ul la început și practic se merge până la sfârșit cu el, după care devine cumva inutil. Este necesar mereu update-ul și să crească funcționalitățile cu feedback de la medici.
Există și problema respectării GDPR-ului, a protecției datelor personale. Noi am efectuat audite externe cu firme de avocatură și firme de cybersecurity și suntem GDPR compliant, deși nu a fost ușor să facem acest lucru. Soluția este gândită în așa fel încât să existe două calupuri de date: date personale și date de cercetare. Datele personale se încriptează după modelul WhatsApp și doar clinica și medicii au acces la ele, iar calupul de date de cercetare este trimis într-o bază de date separată unde sunt anonime.
Pentru a veni în sprijinul clinicilor vrem să introducem și opțiunea Cloud Tumor Board, messenger securizat între medicii oncologici, acces direct la protocoalele din soft, lista cu trialurile clinice în desfășurare și eventuala eligibilitate a pacienților pentru aceste trialuri.
Ca o noutate, am introdus Real World Data Studies ca urmare a propunerii primite de la medicii oncologi. Încercăm să creștem constant calitatea colecției de date care pot sta la baza unor articole științifice sau a unor studii multicentrice cu un număr mare de pacienți și se pot publica mult mai ușor articole sau teze de doctorat.
Managerii se pot folosi de acest tool pentru un management mai eficient, științific, al studiilor clinice și al pacienților oncologici și suntem dispuși să oferim câte un demo fiecărui centru care este interesat.
Sperăm ca în viitor să fie posibilă o rambursare a medicilor și clinicilor care contribuie pe modelul studiilor clinice, nu la același nivel, dar trebuie să avem în vedere că și complexitatea de introducere a cazurilor este mult redusă; poate dura câteva minute dacă este vorba de un caz chirurgical simplu sau aflat acum în diagnostic.”
Xgrupul dedicat provocărilor actuale în oncolgie este un proiect realizat de SpațiulMedical și BORO Communication, în parteneriat cu Bristol Myers Squibb, MSD și Philips Healthcare România.