Dr. Cătălina Panaitescu este coordonator al Grupului RespiRO din partea Societății Naționale de Medicina Familiei. Pe 28 ianuarie a participat ca speaker în cadrul Xgrupului „Pacientul de Acasă”.
Vă prezentăm un sumar al intervenției doamnei dr. Cătălina Panaitescu, în cadrul evenimentului:
„Vizita la domiciliu reprezintă o parte esențială a specialității noastre, care evident, trebuie actualizată în perspectiva contextului post-pandemic. O bună parte dintre problemele pe care le avem datează însă de dinainte de perioada pandemiei.
Este nevoie de o reașezare a acesteia în activitatea noastră, care să ia în considerare mai multe perspective. Bineînțeles, cel mai important punct de vedere este cel al pacientului, mai ales când vorbim de pacientul cu boli cronice sau de pacientul vârstnic cu multimorbiditate. Gândiți-vă că pentru mulți dintre ei accesul la cabinetele noastre reprezintă o provocare. Mă refer aici la drumul până acolo, la timpul petrecut în sala de așteptare și mai apoi la durata consultației, care pentru ei este mult prea scurtă, 15 minute petrecute în cabinet, o bună parte ocupate, din păcate, de povara birocratică impusă de sistem. Așa se ajunge în situația în care acești pacienți vulnerabili pleacă de la noi cu o mulțime de probleme nerezolvate, probleme care precipitându-se, aglomerează ulterior camerele de gardă ale spitalelor.
Un al doilea punct de vedere, la fel de important, sigur că este și al nostru, medicii de familie care, dacă vorbim foarte sincer, cred că se bazează pe o atitudine duală. Pe de o parte, cu toții știm cât de important e să fim alături de pacienții noștri, să ne imersăm în ceea ce înseamnă cadrul lor de viață și să putem evalua astfel impactul pe care acesta îl are asupra stării lor de sănătate. Pe de altă parte, suntem dezamăgiți și frustrați de lipsa elementelor de suport din partea comunității, pentru că într-adevăr suntem de multe ori chemați să suplinim aspecte care nu sunt neapărat medicale. Nu mai vorbesc despre dificultățile logistice, pe care ni le impune modul de funcționare al contractului cu casa de asigurări.
Și nu în ultimul rând, ar trebui luat în considerare punctul de vedere al decidenților politici care, la nivel teoretic recunosc că vizitele la domiciliu reprezintă o modalitate cost-beneficiu extrem de avantajoasă, dar nu fac nimic ca să ne sprijine, așa cum se întâmplă în sistemele de sănătate moderne.
Cred că trebuie să profităm de tot ceea ce s-a întâmplat, pentru reconsiderarea locului vizitei la domiciliu în interiorul practicii noastre.”
Xgrupul „Pacientul de Acasă” este un proiect realizat de Spațiul Medical și BORO Communication. Vă invităm să urmăriți SpațiulMedical și pe Facebook / LinkedIn.