Dr. Cătălin Cîrstoveanu este șeful secției de Terapie Intensivă Nou Născuţi de la Spitalul Clinic de Urgență pentru copii „Maria Sklodowska Curie” din București.
Spațiul Medical: Care este în acest moment situația în Secția de Terapie Intensivă nou-născuți de la Marie Curie?
Dr. Cătălin Cîrstoveanu: În secția de ATI de la Marie Curie ne ocupăm de nou-născuți și prematuri cu probleme chirurgicale de toate tipurile (chirurgie cardiacă, chirurgie generală, toracică, urologică, ortopedie, oftalmologie, ORL), dar și de cazuri de nou-născuți cu diverse afecțiuni grave care se pot rezolva cu dificultate în alte zone ale țării.
Avem 27 de paturi în schema noastră fizică, aprobată de Ministerul Sănătății, dar în acest moment avem 28 de pacienți și alți 4 pacienți de la chirurgie cardiacă, copii mari, deci în total în secția noastră în acest moment sunt 32 de copii pe 27 de paturi, ceea ce este o mare tragedie. Măsura gravității problemei neonatale în România stă însă în faptul că mai avem încă 25 de copii în așteptare.
Sunt doar câteva centre în țară care pot rezolva probleme grave la nou-născuți. Ne referim aici în primul rând la partea malformativă, care reprezintă cea de-a doua cauză de mortalitate în România. Având o echipă multidisciplinară care s-a educat în mulți ani, plus chirurgia cardiacă pe care o dezvoltăm de șapte ani de zile, neurochirurgia, oftalmologia, precum și celelalte specializări tradiționale pe care le cunoașteți, centrul nostru este mereu aglomerat de copii din toată țara. Necazul este că anul acesta au murit așteptând pe liste în jur de 20 de copii, la fel ca și anul trecut, din cauză că nu avem unde să-i punem, că nu avem infrastructură, că nu avem echipamente, că nu avem personal. Acești copii au stat la rând, în locuri improprii ca să fie tratați. Aceasta este cea mai mare problemă a noastră. Sperăm ca acest lucru să se rezolve prin altfel de proiecte, dacă nu am reușit la nivel de sănătate în țară.
Spațiul Medical: Ce schimbări au avut loc în secția dumneavoastră în contextul pandemiei?
Dr. Cătălin Cîrstoveanu: Pentru noi, sterilitatea și curățenia este atunci când pui mâna pe pacient. Regulile sunt draconice atunci când atingi pacientul, când îi pui o perfuzie, când îi faci proceduri pentru că 70% dintre infecții se transmit prin mâinile personalului medical.
La noi părinții erau parte din echipa de tratament, îi lăsam să stea lângă noi pentru că asta îi făcea mai bine pacientului. În contextul pandemiei, însă, părinții nu mai intră, în afară de cei care stau aici în permanență. Părinții care vor să intre din afară pot intra, dar doar un singur părinte și cu rezultat COVID negativ. Restul părinților care vor să-și viziteze copilul și sunt la distanță, din alte județe, intră pe portal pacienți, primesc un cod de la noi, și pe acest cod își vizualizează copilul între 14:00 și 15:00 când camerele noastre de supraveghere fac zoom pe copil.
Referitor la echipamente, a existat o mare solidaritate, așa cum știți și este în continuare. Am beneficiat de multe echipamente suplimentare și donații importante. O prietenă de-a noastră ne-a donat un ventilator mecanic, de peste 30.000 de euro, pur și simplu din banii ei. O altă fundație ne-a cumpărat echipamente pentru terapie respiratorie, o altă companie ne-a cumpărat de 13.000 de euro alcool, o altă companie detergenți pentru spălat pe jos, deci avem ajutor din abundență.
Au venit la noi domnul Dr. Horaţiu Moldovan, Secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, împreună cu domnul Prof. dr. Șerban Bubenek, Președintele Societății Române de Anestezie și Terapie Intensivă, să vadă cum pot participa la dezvoltarea centrului. Au văzut ce se întâmplă și nu le-a venit să creadă ochilor că așa ceva se întâmplă în România. Ca atare, avem un suport extraordinar din partea dânșilor, cred că în momentul acesta orice am cere ne-ar fi aprobat pentru că noi întâi am făcut și apoi cerem.
Spațiul Medical: Ați călătorit cu peste 300 de copii cu avionul pentru a le salva viața. În ce fel a afectat închiderea aeroporturilor activitatea dumneavoastră?
Dr. Cătălin Cîrstoveanu: Indiscutabil, unii copii au murit acasă fără să poată pleca afară, asta este foarte clar. Dar la noi în spital s-a întâmplat ceva foarte interesant. Prof. Dr. Youssef Tammam nu a mai putut să plece din România, din cauza restricțiilor, și a rămas blocat la noi în țară timp de o lună jumătate. A rămas așadar singurul dintre cei patru care veneau aici și ajutau echipa românească la operații împreună cu anestezia românească, trei oameni tineri, doi specialiști și un rezident, cu cardiologii noștri, cu noi la terapie intensivă neonatală. Am fost sunați pentru tot felul de cazuri stenoză aortică, Double outlet, cord univentricular, transpoziție, hipoplazie de arc aortic și aproape toate aceste cazuri au venit la noi și s-au operat, iar rezultatele sunt extraordinare. Am funcționat ca orice centru din Europa și asta a fost pentru noi, aș îndrăzni chiar să spun, „bucuria COVID”.
Sunt însă multe cazuri care nu au putut fi rezolvate, copii care trebuiau aduși din alte țări și care au murit acasă. Există multe controverse și emoții cu privire la aruncarea banilor pentru aceste cazuri, pe care le putem numi terminabile. Oameni care nu înțeleg ce înseamnă să ai un copil bolnav, de ce se investesc bani în a încerca tratarea unui caz disperat sau de ce să aduci acasă un copil pe moarte dintr-o altă țară europeană pentru că vrea să moară acasă la el. N-ar trebui să existe astfel de discuții, pentru că niciodată nu știm în ce situații ne pune viața.
Spațiul Medical: Cât sunt de pregătite spitalele pediatrice din România pentru tratarea unui copil diagnosticat cu COVID-19?
Dr. Cătălin Cîrstoveanu: Spitalele pediatrice din România au o mare problemă. Tratează în principiu 70-80% dintre cazuri infecții virale, cazuri care n-ar trebui internate. Vorbim de o mare irosire de bani pe cazuri care ar putea fi tratate acasă, sau în centre de permanență, sau trimise de la UPU acasă. De ce se întâmplă asta? Pentru că practicăm de multe ori o medicină defensivă.
Colegii de la UPU de multe ori internează cazuri simple, doar pentru că este o febră mare, doar pentru că sunt părinții supărați și umplem spitalele la refuz cu cazuri care ar putea fi tratate acasă. Desigur, există și cazuri care sunt probleme sociale. Nu poți să trimiți acasă un sugar cu o viroză sau o bronșolită care o să fie tratat în căruță sau dacă au o singură cameră și locuiesc pe pământ. O cameră de spital caldă în mijlocul iernii, cu mâncare caldă la părinți, cu un biberon de lapte pentru copil este viață. Apoi, mai există și presiunea mass-media, și presiunea populației. E anormal să vii la UPU să dai cu piciorul în ușă, copilul meu e urgență că are febră. E o chestie culturală, dar nu trebuie să judecăm prea mult pentru că toți suntem părinți sau o să ajungem părinți și o să vedem atunci când suntem în situația asta cum ne-am comporta.
Nu suntem pregătiți din nefericire pentru COVID la copii pentru că terapia intensivă pediatrică în România este un embrion, este subdezvoltată, comparativ cu adulții, și această diferență nu e numai din cauza guvernului, ci se datorează și faptului că adulții sunt de 5 ori mai mulți. Uitați-vă la spitalele regionale care sunt construite pentru adulți și au acolo și o bucățică mică de copii. S-a demonstrat științific unde copiii sunt peste adulți, e clar că întotdeauna vor fi acaparați de adulți și întotdeauna adultul contează mai mult.
Grija guvernelor nu a fost îndreptată în mod normal spre copii și a fost o discriminare majoră. Când am fost consilier de Ministru am creat cele 5 subspecialități pediatrice. De ce? Pentru că nimeni nu voia să le creeze. Într-adevăr sunt un pic create mai repede, dar nimeni nu voia să le creeze. Am preferat să nu-i tratăm sau să-i trimitem afară pe copiii cu probleme nefrologice, oncologice, gastroenterologice pentru că nu există o pregătire pentru așa ceva. România nu a dezvoltat acest segment. Este și partea personalului care nu poate să se dezvolte profesional locuind în spital. Eu sunt de ieri la serviciu, am stat toată noaptea, m-am culcat la 4 dimineața câteva ore, astăzi muncesc în continuare și o să plec spre seară acasă, pentru că am o meserie care se cheamă terapie intensivă, și așa e meseria asta, vii și nu știi când pleci.
Din fericire, până în momentul acesta, infecția cu COVID nu a produs ravagii în rândul copiilor și nou-născuților. Dacă vă uitați la adulți ce înseamnă boala aceasta, înseamnă probleme complexe, disfuncții multiple de organe, înseamnă coagulare, probleme respiratorii severe. Câte centre din România au la ora aceasta asemenea posibilități tehnice? Când tratezi o infecție virală, trebuie să ai zone cu presiune negativă, trebuie să ai toate tipurile de echipamente de ventilație mecanică, trebuie să faci Prone Ventilation. Câte centre în România pot să facă Prone Ventilation? Poate știu să folosească APRV sau HFOV sau alte fel de fel de moduri de ventilație. Câte centre din România folosesc ECMO – oxigenare extracorporeală? Nu sunt multe centre. De aceea vorbim despre pregătirea unui centru de terapie intensivă respiratorie.
M-ați întrebat de copii. Nu avem COVID, dar avem virus interstitial, avem virusuri gripale, avem virusuri paragripale, avem de atâta ori ARDS-uri cu disfuncții multiple de organe, dar nu neapărat de la COVID, nu neapărat SARS 2. Avem H1N1, influenza, sincițial. Mulți copii ajung pe aparate de respirat cu disfuncții severe din cauza altor infecții virale. Suntem pregătiți să tratăm acestea? Câte centre au cunoștințele de a trata în felul în care v-am spus acești pacienți? Ei fac insuficiență renală. Câte centre fac dializă cu hemofiltrare la copil în România? Eu pot să vă asigur că suntem singurii care facem la nou născuți. Chiar în acest moment avem unul pe hemodiafiltrare și unul pe dializă peritonială. Câte centre sunt gata să susțină nutriție parenterală totală la acești pacienți, care nu pot să fie hrăniți? Câte centre știu să pună catetere centrale la acești pacienți pe termen lung? Câți știu să facă nutriție parenterală corectă și curată? Despre asta este vorba.
Ar trebui să fim pregătiți pentru orice tip de infecție virală sau bacteriană gravă. Nu știu câți vorbesc despre faptul că infecțiile virale se complică cu infecțiile din spital, asociate actului medical. Cum prevenim aceste infecții? Dacă am scrie regulile pe care trebuie să le îndeplinim, ne speriem. De exemplu, la noi, inclusiv în zona de spălare scutece sau cearșafuri este o întreagă politică și știință în legătură cu ce trebuie făcut. Cum ne spălăm pe mâini, cum este chiuveta în care ne spălăm, cum e bateria la care dăm drumul, cum e prosopul de care ne ștergem, ce calitate are prosopul de hârtie, cum e lumina, cum e aerul, ce tipuri de uși avem, ce măști folosim, ce circuite avem? Ca atare, suntem cu mult în urmă.
