Dr. Camelia Grigore, Managerul Spitalului de Pediatrie Sibiu, a vorbit despre provocările unui spital de copii destinat tratării pacienților cu Sars-Cov-2 în cadrul celei de-a cincea ediții a Convenției Române a Spitalelor – ROHO
„Spitalul nostru este unul de pediatrie, Covid, de fază 2, unul dintre puținele spitale din centrul țării care tratează patologie pediatrică. Din luna martie ne-am concentrat toate eforturile pentru a ne organiza și a ne restructura astfel încât să avem o secție de Boli Infecțioase care să permită triaj, izolarea suspecților și tratarea pe termen lung a pacienților confirmați pozitiv.
Avem în acest moment 79 de paturi în loc de 36 în cadrul secției de Boli Infecțioase pe care am mutat-o într-o parte unde aveam Terapie Intensivă funcțională în așteptarea unor cazuri dificile. Până la finele lunii septembrie, am tratat de-a lungul celor șase luni 117 pacienți confirmați pozitiv fără a avea nici un caz de Terapie Intensivă, reprezentând 6% din numărul pacienților din Sibiu. Am avut pacientul cel mai mic, pozitiv, de 17 zile din zona Alba, am avut doi pacienți pe care i-am operat de la Brașov, așadar am încercat să păstrăm o bună colaborare cu spitalele din jur.
În acest an, rolul meu de manager a fost un rol plăcut pentru că am fost managerul unui spital care deodată a avut mult mai mulți bani decât avea înainte. Am putut să ne facem un laborator de microbiologie moleculară într-o lună, să angajăm trei persoane care să lucreze în laboratorul respectiv și să-i instruim pe repede înainte, astfel încât din 3 aprilie am început testarea și până în septembrie am descoperit mai mult de 10.000 de cazuri cu aceeași echipă de trei oameni care lucrează și în weekenduri, și seara până la 20.00, zilnic, pentru ca a doua zi să poată avea toată lumea rezultatele testului și să știm ce să facem cu pacienții.
Eu sunt medic de laborator, și sunt foarte bucuroasă că în timpul vieții mele profesionale am văzut funcționând un laborator de biologie moleculară, pe care nu l-am fi avut niciodată dacă nu ar fi fost contextul Covid, din cauza lipsei banilor. Sper să vină mai mulți bani spre sănătate și să se construiască acele spitale în care copiii să aibă rezerve, televizoare, circuite de dus și de întors diferite.
Problema cea mai mare am avut-o ca spital de pediatrie în momentul în care definiția de caz s-a extins și toți pacienții pediatrici care aveau tusă, febră, diaree, adică majoritatea celor care veneau în spitalele de pediatrie s-au luat în calcul ca pacienți suspecți și au trebuit testați în spitalul nostru cu un turnover extraordinar de mare.
Atât Ministerul Sănătății cât și CNAS ar trebui să aibă în vedere că avem foarte mulți pacienți pediatrici care trebuie testați, și i-am așteptat în număr mai mare după începerea școlii, dar nu putem cu trei medici să rulăm toți pacienții care vin în spital. Propunerea noastră este ca CNAS să ia în considerare să se poată face testarea pacienților neinternați și să deconteze aceste teste astfel încât să nu fim nevoiți să internăm pentru testare un copil cu febră pentru că majoritatea celor care vin în spital sunt însoțiți de părinți și se internează împreună.
Pe părinți nu-i testăm, ci doar pe copii, și doar în cazul în care copiii ies pozitiv testăm și părintele care va rămâne în spital. De cele mai multe ori pacienții pleacă a doua zi acasă, refuzând să fie transferați în secția de pediatrie și internați în spital. Singura lor teamă este infecția Covid, în rest nu îi mai interesează atât de mult restul bolilor.
Dacă copilul avea un rezultat pozitiv, spre deosebire de situațiile clasice în care părinții se internau alături de cei mici, doar o treime dintre copii au fost însoțiți de părinți în noul context epidemiologic, asta și pentru că o parte dintre părinți erau internați în alte spitale, iar o altă parte aveau și alți copii acasă. A fost greu să tratăm părinții care au venit alături de cei mici pentru că eram spital de copii și nu aveam competență să tratăm adulți. Așadar toți părinții care aveau boli mai grave s-au dus în Spitalul Județean și s-au întors ulterior în spital de pediatrie, la copii.
Perioada de internare a copiilor a variat între 8 și 47 de zile, până la negativare, cu o medie de 22 de zile. A sta într-o cameră din care nu ai voie să ieși și să vină de două ori pe zi cineva mascat la tine n-a fost deloc ușor pentru copii pentru, sau pentru mame. Majoritatea spitalelor nu au rezerve cu băi sau televizoare, sau ceva distractiv pentru copii. Trei săptămâni în aceeași cameră e foarte mult.
Adresabilitatea a scăzut foarte mult: în secțiile de chirurgie cu 40% în primele 8 luni ale anului, infecțiile streptococice cu 50%, pneumoniile cu 30%, activitatea noastră globală ca spital cu 36%, secția de boli infecțioase a avut cu 50% mai puțini pacienți, deci am lucrat mai puțin, dar într-un alt stres și într-un alt context.
Marea supărare este că din 14 august nu mai există recunoașterea pentru lupta noastră care continuă; sporurile sunt plafonate la decembrie 2019, iar în calitate de manager nu pot decât să le mulțumesc medicilor noștri zilnic, să încerc să nu-i supăr, și să sper că vor lucra în continuare cu aceeași dăruire până la sfârșit pentru că nu am absolut nici o modalitate financiară de a-i recompensa. Sigur că toți lucrăm pentru că ne place, dar și pentru că avem bani.
Frica a fost extrem de mare, și gestionarea ei a fost foarte grea. Și acum dacă încerci să treci pe cineva de pe o secție de pediatrie pe secția de Boli Infecțioase să facă partea de triaj, nu doresc să se mute pentru că nu au asta în fișa postului și nici nu le poți impune. Dacă angajatul dorește – bine, dacă nu asta este. Lupta asta de a ne târgui fără să am metode financiare de a-i stimula sau recompensa este foarte dificilă.
Toți colegii sunt obosiți, mai ales cei de la secția de Boli Infecțioase care sunt aceeași care fac toate gărzile și toate internările, văd toți suspecții, iar noi nu avem de unde angaja pe altcineva. A fost și continuă să fie greu, dar apreciem că am avut finanțare, am aplicat și la un proiect european și plănuim să ne dotăm, să facem un spațiu de triaj pentru Boli Infecțioase, depozite.
Am avut tot timpul materiale de protecție și nu am avut lipsuri în aprovizionare pentru că suntem un spital de mic. Am avut doar 10 șefi de secție cu care trebuia să negociez și să comunic, ceea ce a fost mult mai ușor decât gestionarea unui spital mare unde sunt 30 de șefi de secție, fiecare cu supărarea lui: că nu mai pot opera, că nu mai au aceeași pacienți, că viața lor e cu totul alta.”
Vă invităm să urmăriți SpațiulMedical și pe Facebook și LinkedIn.
