Dr. Anca Bălan: Ar trebui să se facă o reașezare a regulilor în sistem, pentru că există lucruri care îngreunează practica tuturor, care sunt în competența noastră, dar nu ne sunt recunoscute

Șef Lcr. Dr. Anca Bălan este Instructor Formator în Medicina Familiei și Șef Lucrări Asociat la Catedra de Medicina Familiei din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca. Pe 28 ianuarie a participat în calitate de Speaker în cadrul Xgrupului „Pacientul de acasă”. 

Vă prezentăm un sumar al intervenției doamnei Șef Lcr. Dr. Anca Bălan din cadrul evenimentului:

„A fost un an greu, plin de provocări, dar și mobilizator pentru că am fost puși în situația de a lua decizii și de a face lucruri cu care nu ne-am întâlnit până acum. A fost un an cu plusuri și minusuri. Recunoașterea acestei consultații la distanță, reprezintă un plus pentru pacienți; care, poate, pentru lămurirea unei probleme simple n-ar mai trebui să se deplaseze de la domiciliu. Pe de altă parte a declanșat și frustrări pentru pacienții care voiau să se întâlnească fizic cu noi. 

Pandemia a pus condiții pentru întâlnirea cu pacientul, pentru a asigura securitatea atât a personalului, cât și a pacientului, dar a și redus numărul de consultații. Au existat frustrări atât pentru pacienții care ar fi avut nevoie să fie văzuți la un anumit moment, cât și pentru noi, pentru că nu am putut veni în întâmpinarea lor. Totuși, pandemia a dovedit că se poate. Că mult „hulitul” medic de familie e în stare să prescrie medicamente cu mai multe steluțe, fără ca pacientul să fie văzut din 3 în 3 luni sau din 6 în 6 luni. 

Ar trebui să se facă o reașezare a regulilor în sistem, pentru că există lucruri care îngreunează practica tuturor, care sunt în competența noastră, dar nu ne sunt recunoscute. Noi am fost permanent în activitate, în contextul în care spitalele sau secțiile au fost închise sau cu activitate restrânsă și implicit cu mai puțini pacienți. 

Am fost „colacul de salvare”, ajungând de multe ori să intermediem consulturi, internări, inclusiv telefoane la salvare, pentru situații în care salvarea refuza să se deplaseze. A fost un an provocator, dar ca un bilanț la sfârșit de an, aș zice că totuși pacienții au avut de pierdut prin faptul că lucrurile s-au desfășurat așa cum s-au desfășurat.”

Xgrupul „Pacientul de acasă” este un proiect realizat de Spațiul Medical și BORO Communication. Vă invităm să urmăriți SpațiulMedical și pe Facebook / LinkedIn.  

Prof. Dr. Viorel Scripcariu

Rector, UMF Iași

Partener Educațional ROHO

 

”A profesa medicina presupune asumarea, zi de zi, a unei imense responsabilități: confortul, sănătatea și chiar viața pacienților noștri depind de noi, de calitatea actului medical pe care îl oferim. De aceea, autoritatea formală sau informală în lumea medicală implică un grad de responsabilitate semnificativ mai ridicat decât în alte profesii. Cum apar liderii în domeniul medical, care sunt condițiile și contextul favorabile apariției lor? În primul rând, un lider medical nu apare, ci se formează. Procesul începe din școală, din învățământul preuniversitar, atunci când se cristalizează atât trăsăturile de caracter ale individului, cât și vocația sa, curiozitatea și apetitul pentru cunoaștere. Aceasta este fundația pe care, mai târziu, mediul universitar clădește cunoștințele specifice domeniului medical. Cunoștințele sunt absolut necesare, dar nu și suficiente – un viitor lider în domeniul medical are vitală nevoie de puterea exemplului, de un model care să-l inspire și pe care să-l urmeze în cariera sa. Relația mentor – discipol în medicină este printre cele mai profunde și complexe relații de acest tip și ea va defini și ghida, în timp, profilul viitorului lider. Nu în ultimul rând, un lider în lumea medicală este un om pentru care acumularea permanentă de cunoștințe este la fel de naturală ca respirația. Medicina este un domeniu extrem de dinamic, în care cercetarea aduce în fiecare zi elemente de noutate pe care un lider profesional trebuie să le asimileze pentru a-și conserva acest statut.”

Emanuel Guţan

Country Manager Ecolab Romania, Bulgaria, Ukraina, Moldova

Partener ROHO

 

“Ecolab Romania, prin Divizia Healthcare, oferă soluții de prevenire a infecțiilor care ajută la asigurarea unui mediu mai curat, mai sigur și mai sănătos pentru pacienți și furnizorii de servicii medicale, ceea ce duce la rezultate îmbunătățite, eficiențe operaționale și satisfacție crescută a pacienților. Modelul nostru unic de livrare a programului de preventive reunește tehnologie de ultimă oră, informații în timp real, servicii furnizate personal și instruire de bune practici. Participarea activă la evenimentele ROHO ne provoacă să identificăm împreună cu specialiștii din spitale, soluții pentru creșterea calității serviciilor medicale românești.”

Jens Jakob Gustmann

Philips Health Systems Sales Leader CEE

Master Partner ROHO

 

“Misiunea Philips este de a îmbunătăți viața oamenilor prin inovații relevante pentru întreg ciclul de sănătate, ceea ce noi numim “health continuum”. Viziunea ROHO este similară cu a noastră și suntem încântați să fim Master Partner al acestui eveniment.“

Prof. Dr. Leonard Azamfirei

Rector, UMF Târgu Mureș

Partener Educațional ROHO

 

“Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie «George Emil Palade» din Târgu Mureș susține acest amplu eveniment internațional dedicat calității actului medical. Suntem o comunitate academică preocupată de viitorul medicinei românești și conștientă de responsabilitatea pe care ne-am asumat-o, aceea de a le oferi absolvenților noștri o educație medicală de elită. Universitățile joacă un rol esențial în formarea viitorilor lideri ai echipelor medicale din spitalele din România. De peste șapte decenii, în centrul medical și universitar Târgu Mureș se formează generații de medici, farmaciști și alți specialiști care sunt dedicați misiunii nobile de a salva vieți și care își aduc aportul la îmbunătățirea sistemului sanitar românesc. Într-o universitate, viitorii lideri din Sănătate dobândesc cunoștințe medicale solide, competențe, abilități și valori esențiale definirii lor ca profesioniști și ca oameni.”

Vasile Ruscovan

Director General, Kapamed

Professional Partner ROHO

 

“Sectorul sanitar din România este într-o continuă schimbare, întâmpinând noi provocări. Creșterea continuă a calității, dar și a complexității serviciilor medicale pun o presiune continuă asupra bugetelor spitalelor publice și private. Înțelegem competitivitatea pieței serviciilor medicale, crescândă pe an ce trece, în vederea atragerii și păstrării pacienților asigurați medical. Dezvoltarea sectorului medical privat mută spitalele publice din zona prestatorilor de servicii medicale, în zona jucătorilor din marea industrie medicală. Pe cale de consecință, elementele ce țin de maximizare și eficiență a lanțului de aprovizionare și de trasabilitate a consumabilelor medicale, în vederea creșterii productivității, siguranției, securității și realizarea de economii, vor face diferența. Kapamed furnizează cele mai eficiente și sigure soluții RFID de optimizare logistică, adaptabile la nevoile fiecărui spital în parte, iar Convenția Română a Spitalelor este locul unde vă vom împărtăși experiența noastră.”

Raluca Șoaita

ARCHITECT & FOUNDER, TESSERACT ARCHITECTURE

Membru Juriu Romanian Healthcare Awards 2021

„Îmbunătățirea infrastructurii medicale este critică și urgentă în Romania.

De aceea, competiții precum Romanian Healthcare Awards 2021 sunt mai mult decăt binevenite pentru a face vizibilitate sectorului medical și bunelor practici din domeniu. Încurajez pe toți medicii, echipele medicale și spitalele care au reușit să schimbe ceva, câtuși de puțin în jurul lor în acest an, să aplice și să contribuie astfel la creșterea calității serviciilor medicale în România. “

Andreea Cigolea

Jurnalist

Membru Juriu Romanian Healthcare Awards 2021

„Am contact în fiecare zi cu medici din toate domeniile, care lucrează atât la stat, cât și la privat. Toți au nemulțumirile lor și consider că a venit momentul ca aceste nemulțumiri să fie aflate de toată lumea. Am văzut în această pandemie medici care sunt adevărate modele de urmat, care au uitat de ei, și-au lăsat și familia pe locul doi, stând peste 12 ore zilnic în spitale. Și cel mai important e de fapt că nu au plecat din țară pentru un trai mai bun, au rămas aici pentru a salva vieți, pentru a fi alături de noi. Cred că astfel de oameni trebuie scoși în față și apreciați la adevărata valoare, pentru că, mai ales acum chiar au nevoie. Romanian Healthcare Awards 2021 reprezintă o ocazie prin care ne putem promova medicii de astăzi și mă bucur că pot face și eu parte din acest proiect.” 

Prof. Dr. Cătălina Poiană

Prorector al Universității De Medicină și Farmacie ”Carol Davila”, din București

Membru Juriu Romanian Healthcare Awards 2021

„Romanian Healthcare Awards 2020 reprezintă un moment în care societatea medicală își promovează medicii, spitalele și echipele medicale care au dat dovadă de implicare și profesionalism în activitatea curentă pentru și în beneficiul pacienților. Sunt onorată că fac parte din juriul acestui eveniment, un juriu format din reputate personalități. Acest eveniment trebuie să ne arate că România are medici valoroși și unități medicale unde se practică un act medical de calitate.

În calitate de președinte al Colegiului Medicilor din Municipiul București, cel mai numeros colegiu teritorial, cu peste 13.500 de membri activi, susțin valorizarea medicilor, iar în calitate de prorector al Universității de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” din București salut această inițiativă care promovează medicii de astăzi, studenții de ieri, pe care noi i-am format în toate universitățile de medicină și farmacie din țară.”

Dr. Adrian Udrea

 Director Medical, Medisprof Cancer Center

Membru Juriu Romanian Healthcare Awards 2021

“Puterea exemplului a fost întotdeauna unul din motivele pentru care am clădit ceva in clinica mea. Haideți să ieșim din anonimat și să arătăm tuturor cât suntem de pasionați și de profesioniști în ceea ce facem.”

Conf. Univ. Dr. Diana Loreta Păun

Consilier Prezidential, Departamentul Sănătate Publică, Administrația Prezidențială

Președinte și membru al Juriului internațional Romanian Healthcare Awards 2021

“De prea puține ori vorbim despre excelență în medicina românească și trebuie să recunoaștem că avem nenumărate povești de succes, atât din sfera profesioniștilor din sănătate, cât și a spitalelor. Punând mai des în lumină aceste povești, putem obține un efect de multiplicare! Pandemia cu care ne confruntăm ne-a dovedit o dată în plus rolul critic pe care personalul medical îl are în lupta împotriva răspândirii virusului. Fără îndoială că rezultatele medicilor și ale echipelor medicale nu ar fi fost posibile fără spitale performante. 

 

Romanian Healthcare Awards constituie o ocazie extraordinară de a ne arăta recunoștința pentru medici și echipe medicale a căror activitate stă sub semnul profesionalismului, devotamentului și responsabilității, și de a premia spitale modele de bune practici, în care putem păși cu încredere. Cele șapte categorii ale ediției din 2021 – Medicul Anului, Echipa Medicală a Anului, Spitalul Anului, Proiectul de Cercetare al Anului, Inovația Medicală a Anului, Campania Medicală a Anului, Calitatea Serviciilor Medicale și Siguranța Pacientului vin să încununeze efortul consecvent depus zi de zi, pentru menținerea sănătății noastre, a tuturor, oferindu-ne nouă, membrilor juriului, prilejul de a ne arăta aprecierea și de a vă oferi însemnele prețuirii noastre pentru valorile promovate! Vă invit așadar, în calitate de Președinte și membru al juriului să vă faceți cunoscute poveștile de succes, nu doar în România, ci în lumea întreagă!”

Prof. Dr. Viorel Scripcariu

Rector al Universității de Medicină și Farmacie ”Grigore T.  Popa”, din Iași

Membru Juriu Romanian Healthcare Awards 2021

„La sfârșitul unei gărzi infernale sau după o operație dificilă, când realizezi că ți-ai ales un drum cu sens unic, îți aduci aminte și de ce ai ales să urmezi una dintre cele mai grele dar și mai nobile meserii din lume. De ce ai ales să pui sănătatea celor din jur mai presus de propria sănătate și de ce, de multe ori, petreci mai mult timp la spital decât alături de familie. Pentru că medicina este mai mult decât o profesie, este o vocație, te definește nu doar ca profesionist, ci și ca om, și pentru că medicii adevărați nu așteaptă nici bani, nici laude, pentru a-și face datoria. Câteodată, însă, ai nevoie de încurajări și de premii ca să poți mergi mai departe, așa cum actorii se hrănesc cu aplauzele publicului. Iar Romanian Healthcare Awards 2020, prima competiție din România cu juriu internațional, dedicată medicilor, echipelor medicale și spitalelor, exact asta și-a propus, să certifice valoarea profesională și umană, să ofere un plus de considerație și recunoștință.”