Conf. Univ. Dr. Adela Cojan este Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Pe 24 septembrie a participat în calitate de Speaker la Xgrupul medical dedicat oncologiei, parte a seriei de evenimente ROHO – Convenția Română a Spitalelor.
Vă prezentăm un sumar al intervenției doamnei Conf. Univ. Dr. Adela Cojan din cadrul evenimentului:
„Eforturile noastre financiare din ultima perioadă au fost direcționate în primul rând către tratamentul pacienților Covid, fără a neglija însă pacienții incluși în programul de Oncologie. 37% din întregul buget alocat programelor naționale decontate din fondul național unic de asigurări sociale de sănătate reprezintă decontarea medicamentelor și a procedurilor medicale din cadrul Programelor de Oncologie.
Am fost atenți și deschiși la toate propunerile, atât ale asociațiilor de pacienți cât și ale producătorilor de medicamente pentru a introduce terapii noi; în ultima perioadă au fost introduse 4 molecule noi, inclusiv terapia genetică.
Lucrăm în prezent cu comisii de specialitate din cadrul Ministerului Sănătății astfel încât pentru noul contract-cadru să putem avea un „program integrat/Master Plan” pe oncologie în care să existe un set de măsuri personalizate și specifice pacientului oncologic pe care să le decontăm integral plecând de la detecția precoce a bolii oncologice, profilaxia acesteia, accesul la medicamente și chirurgia oncologică în care au fost introduse șapte specialități: gastroenterologia, pneumologia, ginecologia, chirurgia generală, ORL-ul, neurochirurgia și urologia.
Cel mai tare ne îngrijorează că noi decontăm sume consistente de bani pentru terapia pacienților oncologici, dar detectarea bolii se face în stadii destul de avansate 3,4 și de multe ori rezultatele terapeutice lasă de dorit. Este nevoie de multidisciplinaritate pentru a defini noul pacient oncologic a cărui decontare pentru tratamentul afecțiunii de care suferă va putea fi făcută integrat, incluzând aici și investigațiile paraclinice.
Comisia de specialitate oncologică va elabora definiția serviciilor chirurgicale integrate și criteriile de eligibilitate a bolnavilor și a unităților medicale care vor dori să deruleze aceste subprograme. În ceea ce privește suportul psihologic pe care trebuie să-l asigurăm pacientului oncologic, în cadrul CNAS vor fi definiți indicatorii fizici și de eficiență pentru a fi bugetat și sub această formă noul program. Analizăm oportunitatea introducerii unui subprogram destinat efectuării unor teste în vederea acordării de terapii specializate, țintite pentru bolnavii oncologici. Există discuții la nivel avansat cu Ministerul Sănătății și despre introducerea radioterapiei stereotactice în Programul de Oncologie.
Suma pentru Programul Național de Oncologie de anul acesta este de 2.284.000 de lei distribuită pentru: tratamentul medicamentos, tratamentul de monitorizare a evoluției bolilor la pacienții oncologice prin PEC/CT, Subprogramul de reconstrucție mamară după afecțiuni oncologice prin protezare, Subprogramul de monitorizare a bolilor minim-reziduale a bolnavilor cu leucemii acute, Subprogramul de terapie și diagnostic genetic al tumorilor solide.
Ținem legătura permanent atât cu pacienții cât și cu medicii pentru a asigura accesul pacienților la tratamente revoluționare și încercăm să acoperim, atât cât ne permite fondul, decontarea acestor servicii.”
Xgrupul dedicat provocărilor actuale în oncolgie este un proiect realizat de SpațiulMedical și BORO Communication, în parteneriat cu Bristol Myers Squibb, MSD și Philips Healthcare România.
Sursă Foto: bursa.ro