Cea de-a cincea ediție a Convenției Române a Spitalelor ROHO va avea loc pe 24 și 25 septembrie 2020 la Hotel Caro din București, reunind profesioniști din sănătate, medici și manageri, directori medicali, șefi de secții clinice, reprezentanți ai principalelor spitale din România, lideri ai specialităților medicale și reprezentanți ai mediului educațional medical.
ROHO – Convenția Română a Spitalelor este un amplu eveniment internațional dedicat calității actului medical, exemplelor de bună practică din activitatea clinică și de management medical. Tema ediției 2020 este Healthcare Together.
Agenda evenimentului cuprinde 6 sesiuni de conferințe cu transmitere LIVE pe canalele de comunicare SpațiulMedical și 2 Xgrupuri tematice astfel:
Joi, 24 septembrie 2020: Sesiunea 1 – Healthcare Together; Sesiunea 2 – Spitale non-COVID (partea 1); Sesiunea 3 – Spitale non-COVID (partea 2); Sesiunea 4 – Spitale COVID și spitale suport; Xgrup Oncologie.
Vineri, 25 septembrie 2020: Sesiunea 5 – Impactul investițiilor în sănătate; Sesiunea 6 – Spitale modulare; Xgrup Hematologie – Pacient în linia întâi.
Lista speakerilor și agenda evenimentului pot fi consultate aici.
Convenția este un proiect inițiat de Spațiul Medical și de Asociația pentru Comunicare Interprofesională PROFESSIONS și organizat de BORO Communication.
Parteneri: Philips, Medicare, Bristol Myers Squibb, MSD, Roche, Abbvie, Kapamed. Susținător: Icemed. Lista completă a partenerilor poate fi vizualizată pe site-ul oficial al competiției aici.