Beneficiile multiple ale digitalizării dosarelor pacienților oncologici

Oncologia este una dintre specialitățile medicale cu o situație de mult timp delicată în cadrul sistemului medical românesc. Ultimul an, marcat de pandemie, a evidențiat provocări și mai mari pentru pacienții oncologici și medicii care se îngrijesc de ei. Despre unele dintre acestea, precum necesitatea digitalizării dosarelor pacienților oncologici (și nu numai), s-a discutat timp de două zile la întâlnirea Xgrupului de Oncologie al Spațiului Medical, „Pacient în linia întâi”, care a avut loc pe 25 și 26 februarie 2021, fiind organizată de BORO Communication, în parteneriat cu Philips, BMS și MSD. Susținător Hygienium.

La întâlnire au participat medici oncologi, hematologi, pneumologi și generaliști, alături de alți specialiști din domeniul medical, reprezentanți ai centrelor de oncologie, publice și private, reprezentanți ai Ministerului Sănătății și ai unor companii din industria medicală și farmaceutică.

Printre numeroasele și foarte vizibilele dezavantaje, pandemia a adus și un mare avantaj și totodată o oportunitate pentru sistemul medical, anume faptul că a devenit mult mai necesară și totodată mai ușoară și utilă comunicarea dintre medici dar și comunicarea acestora cu pacienții. În sensul fluidizării acestei comunicări, în beneficiul pacienților și al activității medicale, ideea necesității unor dosare digitalizate, accesibile tuturor medicilor implicați cu un pacient, a fost dezbătută la această întâlnire online de mai mulți vorbitori, printre care Dr. Daniela Vasile (Șef secție Oncologie, Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta.), Conf. Dr. Dragoș Bumbăcea (Coordonator Compartiment Pneumologie, Spitalul Universitar de Urgență Elias), Dr George Buzete (medic anatomopatolog, Bioclinica, Timișoara), Dr. Sorina Rodica Pop (Coordonator Regional în cadrul Grupului de Lucru Oncologie și Îngrijiri Paliative, SNMF), Dr. Natalia Motaș (Coordonatorul Laboratorului de Endocopie Bronșică, Medic Primar Chirurgie Toracică, IOB).

Dr. Daniela Vasile a vorbit despre câteva din avantajele pe care le-ar aduce digitalizarea dosarelor pacienților în general dar și în mod particular în oncologie.

Pentru medici, avantajele ar fi:

  • posibilitatea sintetizării și accesării tuturor informațiilor medicale ale pacienților: istoricul și rezultatele analizelor, vizitele medicale, rețetele care s-au eliberat;
  • o colaborare mult mai ușoară și eficientă între diferite cadre medicale care se ocupă de un anumit pacient.
  • eficientizarea timpului utilizat de diferiți medici pentru fiecare pacient (o fișă informatică a pacientului, care să poată fi accesată și vizualizată de toți specialiștii care se ocupă de pacient, indiferent de locul unde se află aceștia sau pacientul, ar fi extrem de utilă pentru toți cei implicați).

Pentru pacient e vorba printre altele de avantajul de a nu i se mai întâmpla să vină nepregătit la medic, adică fără toate actele medicale relevante (pentru că aceste ar fi stocate online, securizat, fiind accesibile doar de către medicii săi), sau să nu își amintească anumite detalii relevante din istoricul său medical, neputând eventual furniza medicilor informații importante. În final, evident, avantajul principal pentru pacientul oncologic (și nu numai) ar fi o calitate mult mai bună a îngrijirii medicale ce i se poate oferi.

Conf. Dr. Dragoș Bumbăcea a vorbit despre utilitatea mare a unui dosar electronic al pacienților onco-pulmonari pentru ca medicii să poată ști clar traseul acestora, inclusiv legat de bronhoscopii și de rezultatele anatomopatologice, care adesea vin după mai multe săptămâni. Sarcina pentru parcursul ulterior al pacientului cade prea mult în seama acestuia și a familiei (care trebuie să adune toate analizele, să meargă mereu cu ele la diferiții medici unde trebuie să ajungă pacientul). Mai util ar fi ca un medic pneumolog, chiar dacă vede pacientul doar pentru o bronhoscopie, să și urmărească acel pacient până va pasa această sarcină de urmărire a parcursului pacientului unui alt medic – iar pentru tot acest traseu, digitalizarea oncologică ar fi un instrument foarte util.

De altfel, Ghidul de Management al Cancerului Pulmonar din 2015 includea printre altele și această recomandare, de optimizare a traseului pacientului, iar o parte a acestei probleme o reprezintă necesitatea ca, în urma unei evaluări multidisciplinare, decizia de diagnostic și terapie să se ia în cel mult 4 săptămâni de la prima evaluare. Și în acest sens, digitalizarea dosarului, respectiv a traseului unui pacient ar fi extrem de binevenită, așa cum a precizat Petruța Panait din partea companiei MSD.

Dr. George Buzete a subliniat faptul că, cu toate complicațiile pe care le-a adus pandemia, unul din efectele pozitive ale acesteia este identificarea punctelor slabe, deci care trebuie și pot fi îmbunătățite, din sistemul medical, unul dintre acestea fiind și necesitatea unei digitalizări a informațiilor despre pacienți. Dr. Buzete a exemplificat mai multe etape și timpi necesari în procesarea analizelor anatomopatologice, arătând că aceștia sunt inevitabili din perspectivă medicală dar totodată generează și prelungirea obținerii rezultatelor și, implicit, a comunicării informațiilor între pacienții respectivi și medicii care se ocupă de patologia lor.

În discuția despre digitalizare este necesară, așa cum s-a precizat în cadrul discuțiilor, identificarea concretă a tuturor informațiilor pe care medicii au nevoie să le acceseze din dosarele oncologice electronice ale pacienților, și să se știe cum anume ar trebui să fie acestea structurate și accesibile pentru a fi instrumente utile în diagnosticare, inclusiv din perspectiva rapidității luării unor decizii medicale. În plus, este necesară identificarea tuturor instituțiilor și organismelor care ar trebui să fie interconectate la aceste dosare digitale, pentru ca rezultatele pentru activitatea medicilor și implicit pentru binele pacienților să fie optime. 

Din perspectiva medicilor de familie, care sunt esențiali după momentul în care un pacient intră pe un tratament, dar și din perspectiva screening-ului, dr. Sorina Rodica Pop a subliniat faptul că un sistem electronic integrat ar fi extrem de folositor. Medicii de familie ar putea astfel să gestioneze mai bine acești pacienți și de asemenea facă mai ușor screening-ul și trimiterea la diferite investigații.

La sfârșitul traseului unui pacient în sistemul medical, dacă din păcate nu se i se mai poate oferi nimic altceva decât îngrijire paliativă la domiciliu, tot acest dosar electronic ar putea ajuta la o comunicare fluentă și eficientă între medicul de familie (implicat în îngrijirea paliativă) și medicul oncolog. Controlul simptomelor și, prin urmare, îngrijirea și confortul pacientului, dar și eficientizarea comunicării dintre medici ar beneficia așadar enorm și în acest caz de digitalizarea informațiilor medicale relevante despre fiecare pacient.

Dr. Natalia Motaș a amintit faptul că la IOB, unde adesea ajung și sunt primiți pentru bronhoscopii și alte investigații pacienți refuzați de alte centre, există o comisie de disciplină care decide asupra intrării pacientului pe tratament curativ sau pe paliație. Această comisie se întrunește doar în anumite zile, dar de multe ori situația pacienților nu suferă amânare, iar specialiștii care trebuie să ia aceste decizii sunt nevoiți să se consulte telefonic. Și aici, digitalizarea dosarelor ar putea aduce un plus de eficiență în beneficiul pacienților dar și al timpului și al efortului depus de medici.

Cu siguranță că o centralizare digitalizată a tuturor informațiilor importante din punct de vedere medical, despre un pacient, ar putea fi un instrument extrem de util și avantajos în activitatea medicilor nu numai cu pacienții oncologici. Aceasta a fost una dintre concluziile discuțiilor pe această temă de la întâlnirea Xgrupului intitulată „Pacient în linia întâi”, și speranța este ca autoritățile să rezoneze cât mai curând cu această idee.

Mai multe despre întâlnire aici.

Următoarea întâlnire a Xgrupului de Oncologie al Spațiului Medical va fi pe 23 septembrie 2021, în cadrul celei de-a 6-a ediții a Convenției Române a Spitalelor ROHO, care va avea loc la Hotel Caro din București.

https://l.oveit.com/embed/9c0731ecf4.js?t=light&l=en

Emanuel Guţan

Country Manager Ecolab Romania, Bulgaria, Ukraina, Moldova

Partener ROHO

 

“Ecolab Romania, prin Divizia Healthcare, oferă soluții de prevenire a infecțiilor care ajută la asigurarea unui mediu mai curat, mai sigur și mai sănătos pentru pacienți și furnizorii de servicii medicale, ceea ce duce la rezultate îmbunătățite, eficiențe operaționale și satisfacție crescută a pacienților. Modelul nostru unic de livrare a programului de preventive reunește tehnologie de ultimă oră, informații în timp real, servicii furnizate personal și instruire de bune practici. Participarea activă la evenimentele ROHO ne provoacă să identificăm împreună cu specialiștii din spitale, soluții pentru creșterea calității serviciilor medicale românești.”

Prof. Dr. Viorel Scripcariu

Rector, UMF Iași

Partener Educațional ROHO

 

”A profesa medicina presupune asumarea, zi de zi, a unei imense responsabilități: confortul, sănătatea și chiar viața pacienților noștri depind de noi, de calitatea actului medical pe care îl oferim. De aceea, autoritatea formală sau informală în lumea medicală implică un grad de responsabilitate semnificativ mai ridicat decât în alte profesii. Cum apar liderii în domeniul medical, care sunt condițiile și contextul favorabile apariției lor? În primul rând, un lider medical nu apare, ci se formează. Procesul începe din școală, din învățământul preuniversitar, atunci când se cristalizează atât trăsăturile de caracter ale individului, cât și vocația sa, curiozitatea și apetitul pentru cunoaștere. Aceasta este fundația pe care, mai târziu, mediul universitar clădește cunoștințele specifice domeniului medical. Cunoștințele sunt absolut necesare, dar nu și suficiente – un viitor lider în domeniul medical are vitală nevoie de puterea exemplului, de un model care să-l inspire și pe care să-l urmeze în cariera sa. Relația mentor – discipol în medicină este printre cele mai profunde și complexe relații de acest tip și ea va defini și ghida, în timp, profilul viitorului lider. Nu în ultimul rând, un lider în lumea medicală este un om pentru care acumularea permanentă de cunoștințe este la fel de naturală ca respirația. Medicina este un domeniu extrem de dinamic, în care cercetarea aduce în fiecare zi elemente de noutate pe care un lider profesional trebuie să le asimileze pentru a-și conserva acest statut.”

Jens Jakob Gustmann

Philips Health Systems Sales Leader CEE

Master Partner ROHO

 

“Misiunea Philips este de a îmbunătăți viața oamenilor prin inovații relevante pentru întreg ciclul de sănătate, ceea ce noi numim “health continuum”. Viziunea ROHO este similară cu a noastră și suntem încântați să fim Master Partner al acestui eveniment.“

Prof. Dr. Leonard Azamfirei

Rector, UMF Târgu Mureș

Partener Educațional ROHO

 

“Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie «George Emil Palade» din Târgu Mureș susține acest amplu eveniment internațional dedicat calității actului medical. Suntem o comunitate academică preocupată de viitorul medicinei românești și conștientă de responsabilitatea pe care ne-am asumat-o, aceea de a le oferi absolvenților noștri o educație medicală de elită. Universitățile joacă un rol esențial în formarea viitorilor lideri ai echipelor medicale din spitalele din România. De peste șapte decenii, în centrul medical și universitar Târgu Mureș se formează generații de medici, farmaciști și alți specialiști care sunt dedicați misiunii nobile de a salva vieți și care își aduc aportul la îmbunătățirea sistemului sanitar românesc. Într-o universitate, viitorii lideri din Sănătate dobândesc cunoștințe medicale solide, competențe, abilități și valori esențiale definirii lor ca profesioniști și ca oameni.”

Vasile Ruscovan

Director General, Kapamed

Professional Partner ROHO

 

“Sectorul sanitar din România este într-o continuă schimbare, întâmpinând noi provocări. Creșterea continuă a calității, dar și a complexității serviciilor medicale pun o presiune continuă asupra bugetelor spitalelor publice și private. Înțelegem competitivitatea pieței serviciilor medicale, crescândă pe an ce trece, în vederea atragerii și păstrării pacienților asigurați medical. Dezvoltarea sectorului medical privat mută spitalele publice din zona prestatorilor de servicii medicale, în zona jucătorilor din marea industrie medicală. Pe cale de consecință, elementele ce țin de maximizare și eficiență a lanțului de aprovizionare și de trasabilitate a consumabilelor medicale, în vederea creșterii productivității, siguranției, securității și realizarea de economii, vor face diferența. Kapamed furnizează cele mai eficiente și sigure soluții RFID de optimizare logistică, adaptabile la nevoile fiecărui spital în parte, iar Convenția Română a Spitalelor este locul unde vă vom împărtăși experiența noastră.”

Raluca Șoaita

ARCHITECT & FOUNDER, TESSERACT ARCHITECTURE

Membru Juriu Romanian Healthcare Awards 2021

„Îmbunătățirea infrastructurii medicale este critică și urgentă în Romania.

De aceea, competiții precum Romanian Healthcare Awards 2021 sunt mai mult decăt binevenite pentru a face vizibilitate sectorului medical și bunelor practici din domeniu. Încurajez pe toți medicii, echipele medicale și spitalele care au reușit să schimbe ceva, câtuși de puțin în jurul lor în acest an, să aplice și să contribuie astfel la creșterea calității serviciilor medicale în România. “

Andreea Cigolea

Jurnalist

Membru Juriu Romanian Healthcare Awards 2021

„Am contact în fiecare zi cu medici din toate domeniile, care lucrează atât la stat, cât și la privat. Toți au nemulțumirile lor și consider că a venit momentul ca aceste nemulțumiri să fie aflate de toată lumea. Am văzut în această pandemie medici care sunt adevărate modele de urmat, care au uitat de ei, și-au lăsat și familia pe locul doi, stând peste 12 ore zilnic în spitale. Și cel mai important e de fapt că nu au plecat din țară pentru un trai mai bun, au rămas aici pentru a salva vieți, pentru a fi alături de noi. Cred că astfel de oameni trebuie scoși în față și apreciați la adevărata valoare, pentru că, mai ales acum chiar au nevoie. Romanian Healthcare Awards 2021 reprezintă o ocazie prin care ne putem promova medicii de astăzi și mă bucur că pot face și eu parte din acest proiect.” 

Prof. Dr. Cătălina Poiană

Prorector al Universității De Medicină și Farmacie ”Carol Davila”, din București

Membru Juriu Romanian Healthcare Awards 2021

„Romanian Healthcare Awards 2020 reprezintă un moment în care societatea medicală își promovează medicii, spitalele și echipele medicale care au dat dovadă de implicare și profesionalism în activitatea curentă pentru și în beneficiul pacienților. Sunt onorată că fac parte din juriul acestui eveniment, un juriu format din reputate personalități. Acest eveniment trebuie să ne arate că România are medici valoroși și unități medicale unde se practică un act medical de calitate.

În calitate de președinte al Colegiului Medicilor din Municipiul București, cel mai numeros colegiu teritorial, cu peste 13.500 de membri activi, susțin valorizarea medicilor, iar în calitate de prorector al Universității de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” din București salut această inițiativă care promovează medicii de astăzi, studenții de ieri, pe care noi i-am format în toate universitățile de medicină și farmacie din țară.”

Dr. Adrian Udrea

 Director Medical, Medisprof Cancer Center

Membru Juriu Romanian Healthcare Awards 2021

“Puterea exemplului a fost întotdeauna unul din motivele pentru care am clădit ceva in clinica mea. Haideți să ieșim din anonimat și să arătăm tuturor cât suntem de pasionați și de profesioniști în ceea ce facem.”

Conf. Univ. Dr. Diana Loreta Păun

Consilier Prezidential, Departamentul Sănătate Publică, Administrația Prezidențială

Președinte și membru al Juriului internațional Romanian Healthcare Awards 2021

“De prea puține ori vorbim despre excelență în medicina românească și trebuie să recunoaștem că avem nenumărate povești de succes, atât din sfera profesioniștilor din sănătate, cât și a spitalelor. Punând mai des în lumină aceste povești, putem obține un efect de multiplicare! Pandemia cu care ne confruntăm ne-a dovedit o dată în plus rolul critic pe care personalul medical îl are în lupta împotriva răspândirii virusului. Fără îndoială că rezultatele medicilor și ale echipelor medicale nu ar fi fost posibile fără spitale performante. 

 

Romanian Healthcare Awards constituie o ocazie extraordinară de a ne arăta recunoștința pentru medici și echipe medicale a căror activitate stă sub semnul profesionalismului, devotamentului și responsabilității, și de a premia spitale modele de bune practici, în care putem păși cu încredere. Cele șapte categorii ale ediției din 2021 – Medicul Anului, Echipa Medicală a Anului, Spitalul Anului, Proiectul de Cercetare al Anului, Inovația Medicală a Anului, Campania Medicală a Anului, Calitatea Serviciilor Medicale și Siguranța Pacientului vin să încununeze efortul consecvent depus zi de zi, pentru menținerea sănătății noastre, a tuturor, oferindu-ne nouă, membrilor juriului, prilejul de a ne arăta aprecierea și de a vă oferi însemnele prețuirii noastre pentru valorile promovate! Vă invit așadar, în calitate de Președinte și membru al juriului să vă faceți cunoscute poveștile de succes, nu doar în România, ci în lumea întreagă!”

Prof. Dr. Viorel Scripcariu

Rector al Universității de Medicină și Farmacie ”Grigore T.  Popa”, din Iași

Membru Juriu Romanian Healthcare Awards 2021

„La sfârșitul unei gărzi infernale sau după o operație dificilă, când realizezi că ți-ai ales un drum cu sens unic, îți aduci aminte și de ce ai ales să urmezi una dintre cele mai grele dar și mai nobile meserii din lume. De ce ai ales să pui sănătatea celor din jur mai presus de propria sănătate și de ce, de multe ori, petreci mai mult timp la spital decât alături de familie. Pentru că medicina este mai mult decât o profesie, este o vocație, te definește nu doar ca profesionist, ci și ca om, și pentru că medicii adevărați nu așteaptă nici bani, nici laude, pentru a-și face datoria. Câteodată, însă, ai nevoie de încurajări și de premii ca să poți mergi mai departe, așa cum actorii se hrănesc cu aplauzele publicului. Iar Romanian Healthcare Awards 2020, prima competiție din România cu juriu internațional, dedicată medicilor, echipelor medicale și spitalelor, exact asta și-a propus, să certifice valoarea profesională și umană, să ofere un plus de considerație și recunoștință.”